Nevăzătorul elev-orchestră care cântă la 16 instrumente muzicale. Problemele de vedere nu l-au împiedicat să devină un muzician apreciat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Cozaciuc, împreună cu mama sa, la un spectacol în Belgia. FOTO: Alexandru Cozaciuc
Alexandru Cozaciuc, împreună cu mama sa, la un spectacol în Belgia. FOTO: Alexandru Cozaciuc

Alexandru Cozaciuc (17 ani) este un elev exemplar al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava: cântă la 16 instrumente muzicale atât de bine încât a reuşit de-a lungul timpului să câştige zeci de diplome şi premii. Faptul că nu vede nici măcar un fir de lumină nu l-a împiedicat să-şi ducă mai departe visul de a deveni un muzician apreciat.

Alexandru Cozaciuc nu vede. Nu a văzut niciodată nici măcar o rază de lumină, fiindcă s-a născut prematur şi a suferit una dintre cele mai frecvente complicaţii specifice naşterilor premature: dezlipirea retinei. Cu toate acestea, Alex, care acum are 17 ani şi este elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, nu este un tânăr cu nevoi speciale, după cum ţine să sublinieze Alexandra Veronica Bejinaru, directoarea Colegiului.

„Alex nu are nevoi speciale din punct de vedere intelectual, ba din contră, este receptiv, inteligent, cooperant şi dă dovadă mereu de camaraderie. Poate recita fără probleme, poate învăţa şi are o foarte bună performanţă la limbile moderne. La limba engleză are o dicţie nemaipomenită“, explică Alexandra Veronica Bejinaru.

Desigur, ca orice elev, şi Alex întâmpină dificultăţi la informatică, matematică şi la fizică, mai ales pentru că, fiind nevăzător, nu poate susţine examenele în scris, iar profesorii au găsit o cale de a-l evalua şi la aceste materii. Domeniul în care Alex excelează este muzica. Deşi nu a avut şansa să vadă niciodată o orchestră în concert, el cântă cu măiestrie la 16 instrumente muzicale.

A început cu orga de jucărie

De când era copil, Alex era pasionat de jucăriile muzicale. A început cu o orgă de jucărie: reproducea cam tot ce auzea, începând de la melodiile care erau întregistrate pe orgă până la ce auzea la televizor. Observând că este pasionat şi că are şi ureche muzicală, părinţii săi l-au încurajat să meargă pe acest drum.

Alex a ajuns la Şcoala pentru deficienţi de vedere din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, unde era un profesor de muzică care preda acordeon şi vioară. Suceveanul, pasionat fiind la început de instrumentele cu clape, şi-a dorit foarte mult să studieze acordeonul. După terminarea clasei I, mai precis în vacanţa de vară, mama sa, văzând devotamentul fiului ei pentru muzică, a decis să-i caute un profesor cu care să studieze orga, în particular. Aşa a început să studieze cu Cătălin Sârbu, fiul maestrului George Sârbu, unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare din România. După aproximativ doi ani, Cătălin Sârbu a observat că Alex cochetează şi cu fluierul, astfel că i-a sugerat să participe la festivalul-concurs Silvestru Lungoci.

Înainte de concurs, Alex a făcut pregătiri intense cu unchiul său, Viorel Pitic, care cântă tot la fluier, iar mai apoi, tot la îndrumarea lui Cătălin Sârbu, a făcut câteva ore suplimentare împreună cu instrumentistul Gheorghe Nuţu. Din juriul concursului făcea parte şi Oana Sârbu, fiica maestrului George Sârbu, care, impresionată fiind de Alexandru, i-a propus să facă parte din ansamblul folcloric de copii şi tineri Balada Bucovinei.

Înclinaţie către instrumentele aerofone

Maestrul George Sârbu, dirijorul ansamblului Balada Bucovinei, l-a îndrumat pe Alexandru pe aripile folclorului şi, totodată, descoperind că are abilitatea de a cânta la mai multe instrumente, i-a sugerat şi alte instrumente aerofone, pe lângă celelalte pe care le-a studiat, iar astăzi Alex cântă la 16 instrumente.

Totodată, în ciuda problemelor sale de vedere, el este absolvent al Şcolii populare de artă din Suceava şi în prezent este elev în clasa a X-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“, la clasa de clarinet a profesorului Ciprian Baicu. „A fost o încercare atât pentru Alex, cât şi pentru mine să facem trecerea de la instrumentele populare la cele clasice, însă devotamentul lui faţă de muzică a uşurat această trecere“, a declarat profesorul de clarinet Ciprian Baicu.

Fluierul este instrumentul favorit al lui Alex, dar asta nu înseamnă că nu se descurcă foarte bine la toate cele 16 instrumente muzicale pe care le-a studiat, şi anume: orgă, acordeon, muzicuţă, fluier bucovinean (fluier fără dop), fluier oltenesc (fluier cu dop), caval, ocarină, nai, tilincă, drâmbă, cimpoi, căuc, tiugă, saxofon, clarinet şi vioară.

Alexandru Cozaciuc a activat timp de trei ani în ansamblul Balada Bucovinei şi a colaborat cu ansamblul „Ciprian Porumbescu“, ansamblul „Flori Vicovene“, precum şi cu ansamblul „Arcanu“ din comuna suceveană Fundu Moldovei.

„Până ajung la microfon, aplauzele publicului îmi transmit nişte emoţii foarte mari, precum şi o bucurie imensă, însă după ce încep să cânt, simt o mare satisfacţie“, a explicat Alex sentimentele ce îl năpădesc atunci când urcă pe scenă.

Problemele cu ochii nu l-au oprit pe Alex să frecventeze cursurile unei şcoli normale. El este acum la liceu şi se descurcă de minune. Îşi ia notiţe pe laptop, este ascultat oral, iar testele şi tezele le trimite pe email profesorilor. La orele de teorie muzicală îşi ia notiţe, iar la ora de dicteu scrie ceea ce se cântă la pian într-un program special de scris partituri. 

La clarinet, care este instrumentul său principal, precum şi la pian complementar, muzică de cameră şi orchestră, fie înregistrează şi apoi învaţă lucrarea care-i este cântată, fie ascultă şi învaţă de pe internet, fie îşi scrie singur partitura sau i se dictează notele respectivei lucrări pe care apoi o învaţă.

În ceea ce priveşte utilizarea laptopului, nu este nimic ieşit din comun. Este un laptop obişnuit, cu sistemul de operare Windows, pe care este instalat un program special care îi citeşte textul de pe ecran, dar trebuie menţionat că foloseşte doar tastatura pentru toate activităţile nu şi mouse-ul. Integrarea în clasă a fost perfect normală, nu a existat nicio problemă legată de faptul că Alex este nevăzător.  

Alte ştiri pe această temă:

Muzicienii orbi din Botoşani, adevăraţi maeştri în lumea sunetelor. Doi tineri cântă la mai multe instrumente şi câştigă premiu după premiu

FOTO Nevăzătorii Amadou şi Mariam au adus la Plai 2015 rock-ul autentic din Mali

Un tânăr nevăzător depăşeşte limitele şi luptă cu viaţa cântând la tobe: „O să bat tobele atât cât o să pot. Cât o să mă lase Dumnezeu“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite