Nouă ani de închisoare pentru tatăl care şi-a înjunghiat fiicele gemene. Bărbatul a stat ascuns patru zile în pădure după ce le-a atacat pe copile cu un briceag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Ciornei, de 38 de ani, din comuna Putna, a fost trimis în judecată pentru că şi-a înjunghiat propriile fiice, în vârstă de 15 ani, dar şi pentru că şi-a incendiat casa. Ciornei a stat ascuns patru zile în pădurea din Putna, până când a fost prins de poliţişti, la începutul lunii octombrie, anul trecut.

Vasile Ciornei, de 38 de ani, din comuna suceveană Putna a fost condamnat de Tribunalul Suceava la nouă ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie. Acesta trebuie să le achite fiicelor sale gemene, pe care le-a înjunghiat, daune morale în valoare de 35.000 de euro. Sentinţa instanţei sucevene nu este definitivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe Vasile Ciornei pentru că la data de 27 septembrie 2015, în jurul orei 19.30, inculpatul a mers la locuinţa din Putna a fiicelor sale gemene Mariana şi Iuliana, în vârstă de 15 ani, având asupra sa un cuţit. El a intrat în casă, a salutat persoanele aflate în interior şi a spus că a venit doar să vorbească cu fiicele sale. Mariana i-a spus tatălui său că nu are ce căuta acolo, iar dacă într-adevăr doreşte să poarte o discuţie cu ele vor accepta însă numai în prezenţa mătuşii sale. Vasile Ciornei a fost de acord şi i-a spus adolescentei să o sune pe femeie şi să o invite la locuinţa respectivă.

Mariana a sunat-o pe mătuşa sa şi a rugat-o să vină la locuinţa ei pentru a discuta în prezenţa sa cu inculpatul Ciornei. Minora a ieşit din casă în curte, continuând discuţia telefonică. Imediat ce fiica sa a ieşit din casă, individul a ieşit la rândul său în curte şi profitând de neatenţia fiicei sale, a scos din buzunar cuţitul şi a început să o lovească. În acelaşi timp, Vasile Ciornei şi-a lovit fiica cu pumnii şi picioarele. Auzind strigătele de ajutor ale surorii sale, Iuliana a ieşit şi ea din casă. Văzând-o, agresorul s-a năpustit şi asupra ei, lovind-o cu pumnii şi picioarele, precum şi cu cuţitul.

Bărbatul s-a oprit doar în momentul în care, în curte a intrat o femeie, ocazie cu care gemenele au reuşit să fugă din faţa tatălui lor. Imediat după plecarea individului, rudele au sunat la 112, iar la scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj medical care le-a transportat pe ambele victime la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conform concluziilor cuprinse în raportul medico – legal întocmit de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, Iuliana a prezentat fractură 1/3 proximală tibie stângă operată cu extragerea unui corp străin restant (fragment de lamă de cuţit cu lungimea de şapte centimetri), aceasta având nevoie de 44 – 45 de zile de îngrijiri medicale.

Medicul legist a apreciat că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, prezenţa corpului străin restant reprezentând un pericol iminent prin posibilitatea apariţiei complicaţiilor hemoragice. Mariana a prezentat plagă tăiată nepenetrantă hemitorace drept, plagă tăiată regiunea parietală dreapta, plagă occipitală, plagă cot drept, plagă deget drept, plagă antebraţ stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare de 18 – 19 zile de îngrijiri medicale.

“Fapta inculpatului, constând în exercitarea unor acte de violenţă în zone vitale, cu un cuţit (instrument apt a produce leziuni grave sau chiar decesul unei persoane) asupra fiicelor sale minore, cu consecinţa producerii unor leziuni grave acestora, întregeşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la violenţă în familie – infracţiune de tentativă la omor calificat cu subiect activ special”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Vasile Ciornei este bănuit că şi-a dat singur foc la casă

De asemenea, Ciornei este acuzat şi că ar fi incendiat casa în care locuiau cele două fete. În dimineaţa zilei de 30 septembrie 2015, în jurul orei 05.00, un incendiu puternic a cuprins casa aparţinând familiei Ciornei, din comuna Putna. Este vorba despre un imobil nou, doar parţial terminat, construit de Vasile Ciornei, bărbatul care le-a atacat cu cuţitul pe cele două fete gemene ale sale, în curtea locuinţei străbunicii acestora. Potrivit sătenilor, cel mai probabil focul a fost pus intenţionat.

Se bănuieşte că incendiul care a mistuit etajul şi acoperişul casei ar fi fost provocat  chiar de către tatăl fetelor dat în urmărire după ce le-a agresat pe adolescente şi nu fusese încă găsit de poliţişti. Acesta, având cheile de la intrarea imobilului ar fi pătruns înăuntru, a urcat la etaj, unde fetele aveau amenajate dormitoarele, a pus focul, după care a ieşit încuind uşile şi a dispărut.

La 1 octombrie 2015, în jurul orei 17.50, poliţiştii suceveni au reuşit să-l prindă, după patru zile de căutări, pe Vasile Ciornei, individul care şi-a înjunghiat fiicele cu briceagul, după care şi-a dat foc şi la casă. După patru zile, în care zilnic peste 20 de poliţişti au mişunat prin Putna, o patrulă formată din agenţi îmbrăcaţi în civil de la Serviciul Investigaţii Criminale Suceava şi Postul de Poliţie Gălăneşti, l-au reperat pe Ciornei pe o coastă de la intrarea în Putna, dinspre pădure.

Acesta se îndrepta spre anexele unei gospodării, când oamenii legii au reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze. Individul a fost dus la audieri, unde a povestit în faţa anchetatorilor că a stat ascuns timp de patru zile, în pădurea de lângă Putna, coborând doar în ziua în care şi-a dat foc la casă, ocazie a căutat mâncare şi haine de schimb. Foamea şi frigul l-au făcut pe Ciornei să iasă din nou din pădure, însă de această dată nu a mai reuşit să se întoarcă la ascunzătoarea sa.

Alte ştiri pe această temă:

Individul care şi-a înjunghiat fiicele gemene şi-a dat foc la casă. Bărbatul este căutat de poliţişti în toată Bucovina

Bărbatul care şi-a înjunghiat fiicele gemene şi a incendiat propria casă a fost arestat preventiv

VIDEO Verdict în cazul triplei crime din Dolj: bărbatul de 45 de ani şi-a înjunghiat soţia şi cele două fiice, după care le-a dat foc

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite