O asistentă medicală susţine că a muncit „la negru” într-o instituţie a statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ligia Ghinghiloschi FOTO: Oana Şlemco
Ligia Ghinghiloschi FOTO: Oana Şlemco

O asistentă medicală de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava acuză conducerea unităţii că nu i-a înregistrat la timp contractul de angajare la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Purtătorul de cuvânt al instituţiei sanitare admite greşeala şi spune că este în desfăşurare o anchetă internă.

Ligia Ghinghiloschi este asistentă medicală cu o vechime de 10 ani, însă nu în medicina de urgenţă. Locuieşte în Vatra Dornei şi, la sfârşitul acestui an, a făcut demersuri pentru a se angaja la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava. Tânăra susţine că experienţa i-a lăsat un gust amar pentru că s-ar fi confruntat cu numeroase abuzuri.

Am dat un examen pe data de 2 noiembrie, am semnat contractul pe 3 noiembrie, au urmat 15 zile de probă, cu un program de 12/24, cu o navetă de la Vatra Dornei în concluzie peste 200 km per tură, mă trezeam la ora 4 să ajung în staţie la ora 7:00/7:45, urmau 12 h de muncă, şi când zic muncă, mă refer la muncă brută, 10 solicitări în 12 h, adică 10 cazuri în 12 h, minim 6h în combinezon, o masă per zi, băut maxim 800 ml de apă per zi, cam asta înseamnă o zi într-o ambulanţă. Alt examen, încă 15 zile de navetă. După 30 de zile, iar examen, fiecare examen dat fără dată, titlu, ştampilă, 4 foi A4 cu 28/30 de grile, nerespectând legea 55/2020 în care este stipulată această regulă, > fără examen pe perioada stării de alertă, iar instituţia este obligată să ne instruiască>”, a scris asistenta pe blogul său.

Ea susţine că a descoperit, la un moment dat, că Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu a înregistrat contractul de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

„În 30 de zile nu am semnat nici o condică, nu am fost puşi pe nici un grafic (7/10 persoane) am făcut o navetă infernală, epuizare psihică şi fizică, salariul l-am primit după ce am apelat la ITM, naveta nu a fost decontată. (...) Am muncit la negru, într-o instituţie de stat, am dus pacienţii în UPU la negru, eu lucrând la negru, am luat ţeapa vieţii mele la SAJ SUCEAVA. După zeci de reclamaţii, avocaţi şi petiţii, abia ne-am primit salariile, cu jigniriile aferente. Evident că acum tragem, ponoasele, lucram şi 5 zile la rând, adică 12h, ajungi după ora 23 acasă şi a doua zi o iei de la capăt. Sunt epuizată, obosită să lupt, să lupt pentru a salva vieţi, să fiu mai instabilă hemodinamic decât propriul pacient”, a completat sursa citată.

Ligia este acum în preaviz, altfel spus urmează să îşi piardă locul de muncă. Ea a explicat că la cea de-a doua evaluare a obţinut o notă mică şi aceasta ar fi motivul pentru care instituţia ar vrea să întrerupă colaborarea. „Note mici au obţinut şi colegii mei”, a precizat asistenta.

Reacţia Serviciului de Ambulanţă Suceava

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava recunosc că contractul de muncă al asistentei a fost înregistrat cu întârziere la ITM.

„În ceea ce priveşte înregistrarea târzie a contractelor la ITM urmează să efectuăm o anchetă internă şi să găsim vinovatul. Această înregistrare târzie nu a însemnat neplata salarială in data de 15 decembrie, această plată a fost făcută conform legii pentru serviciul efectuat pe luna noiembrie”, a arătat Adrian Săraru, purtător de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

El a mai spus că „toţi angajaţii care aduc în acest moment declaraţii defăimătoare la adresa instituţiei noastre au luat la ambele evaluări note sub 2, acest lucru însemnând o pregătire total nesatisfăcătoare conform cerinţelor şi responsabilităţilor unui asistent medical. După prima evaluare nici unul dintre ei nu a cerut materiale informative, legislaţie, protocoale de acordare a primului ajutor calificat, cărţi, acest lucru însemnând pentru noi neconstientizarea faptului ca meseria de asistent medical este una foarte serioasă şi nu o joaca de cuvinte”.

Reprezentantul SAJ a explicat că în fişa postului semnată de fiecare angajat nou sau vechi este stipulat faptul că angajatul are responsabilitatea de a se pregăti personal şi profesional încontinuu, conform cerinţelor locului de muncă.

„Noii angajaţi au avut de efectuat o perioadă de probă în staţia Suceava, au lucrat în ture de 12 ore o dată la două zile, au fost degrevaţi de responsabilitate, acest lucru însemnând faptul că au lucrat în dublaj cu un alt asistent medical sau chiar cu un medic, aceştia fiind şefi de echipaj asumându-şi şi instruirea conform tipului de solicitare a noilor angajaţi. În ceea ce priveşte numărul de solicitări, orele petrecute în combinezon, alimentaţia şi hidratarea deficitară, acest lucru scoate in evidentă seriozitatea şi volumul de munca al personalului Serviciului Judeţean de Ambulanta Suceava”, a mai spus medicul Săraru.

Purtătorul de cuvânt susţine că toate angajările în instituţie din perioada pandemiei s-au făcut cu respectarea Legii 55/2020, „acest lucru înseamnă faptul că nu a fost susţinut niciun examen în această perioadă, ci doar concurs de dosare, singura condiţie pusă de această instituţie a fost vechimea de minimum 6 luni ca asistent medical. Ţinem să precizăm că anterior perioadei de pandemie examenul de angajare înseamnă o proba scrisă, o probă practică la manechin şi o probă de departajare interviu”.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

DOCUMENT Programul de guvernare al Guvernului Cîţu

Viaţa de după vaccinare: Ce putem face şi ce nu? Epidemiologii au descris noua realitate

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite