O primărie din România a dotat toate mijloacele de transport în comun cu substanţe dezinfectante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Suceava a montat în toate cele 60 de autobuze ale societăţii de transport în comun dispozitive cu substanţe dezinfectante, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Primarul Ion Lungu a declarat că s-au achiziţionat 60 de automate pentru dezinfectant cu tot cu rezerve de 1,3 litri.

Primăria Suceava a reuşit să cumpere şi să doteze toate mijloacele de transport în comun ale societăţii de transport public local cu dispozitive cu dezinfectante pentru mâini. Măsura a fost adoptată pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

  Pe de altă parte, Muzeul Naţional al Bucovinei a anunţat că, începând de marţi, 10 martie, suspendă toate activităţile cu publicul în contextul epidemiei cu noul coronavirus COVID-19. Instituţia muzeală a transmis că demersul are la bază o rezoluţie a Direcţiei de Sănătate Publică. Astfel, vizitarea obiectivelor culturale şi manifestările cu publicul sunt anulate până la o dată care va fi anunţată ulterior. Locaţiile Muzeului Naţional al Bucovinei închise pentru public sunt următoarele: Muzeul de Istorie, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, Muzeul Satului Bucovinean, Cetatea de Scaun şi Casa Memorială „Simion Florea Marian”, toate din Suceava, Muzeul „Ciprian Porumbescu” şi Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”, ambele din Stupca, Casa Memorială „Nicolae Labiş” din Mălini, Casa Memorială „Eusebiu Camilar” din Udeşti, Casa Muzeu din Bilca şi Casa Muzeu din Solca.

În plus, concertul pe care trebuia să-l susţină Tudor Gheorghe, luni, 9 martie, în sala mare a Casei de Cultură,  a fost reprogramat. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite