Pacienţi care refuză să respecte regulile de distanţare fizică: „Da', ce? Nu sunt locuri în cimitir“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: monitorulsv.ro
FOTO: monitorulsv.ro

Zeci de persoane au stat ciorchine pe treptele Policlinicii Areni din municipiul Suceava, aşteptând să le vină rândul la consultaţii medicale. Bolnavii au uitat de regulile de distanţare sanitară pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Unii nici nu aveau măşti, alţii nu le purtau corect. Miercuri, 8 iulie, în România s-au înregistrat 555 de cazuri de infectare cu SAR COV-2 - record pentru evoluţia pandemiei în ţara noastră.

A fost scandal miercuri, 8 iulie, în faţa Policlinicii Areni din municipiul Suceava. Zeci de persoane au stat înghesuite pe treptele unităţii, aşteptând să le vină rândul la consultul medical. Unii bolnavi nu purtau măşti de protecţie, alţii le aveau dar nu le purtau corect. Toţi însă erau cu nervii întinşi la maximum pentru că, deşi aveau probleme de sănătate, chiar şi cei mai în vârstă cu dificultăţi locomotorii, au stat timp îndelungat în picioare.

Întrebat de ce se înghesuie pe trepte când ar putea să păstreze distanţa, având în vedere că era loc în zonă, un pensionar bolnav de diabet care venise după reţetă i-a spus reporterului „Adevărul” că nu se teme de moarte. „Da', ce? Nu sunt locuri în cimitir”.

O altă pacientă avea programare la medic la ora 12.00, dar a venit la policlinică cu o oră mai devreme. Era dispusă să aştepte.

Au fost şi situaţii în care medicii nu au respectat programările.

Contactat telefonic, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Dinu Sădean, a declarat că ştie situaţia de la policlinică şi că a trimis încă de marţi, 7 iulie, un coleg ca să inspecteze.

De fapt, miercuri, pacienţii au stat ciorchine în faţa policlinicii, după ce inspectorii de la DSP le-au impus medicilor şi asistentelor să respecte regulile de distanţare din interiorul imobilului. Concret, pentru evitarea aglomeraţiei, la uşa unui cabinet să nu stea mai mult de patru persoane.

Personalul medical s-a conformat şi a limitat accesul în policlinică, dar problema nu s-a rezolvat. Aglomeraţia s-a mutat de la uşile medicilor pe treptele unităţii medicale.

În timp ce oamenii se înghesuiau pe scări, în faţa policlinicii şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie, care n-a intervenit ca să le ceară bolnavilor să păstreze distanţa pentru a evita infectarea cu noul coronavirus, asta şi în contextul în care miercuri s-au înregistrat 555 de noi cazuri de COVID-19 în România.

Situaţia din Policlinica Areni este greu de gestionat din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, în imobil sunt peste 35 de cabinete medicale, dar numai 20 sunt în forma asociativă de „cabinete medicale grupate”. Totuşi, nici acestea nu au un director sau preşedinte cu putere de decizie, ci doar un medic delegat care asigură voluntar relaţia cu alte instituţii. Pe de altă parte, la acest moment este singurul centru medical funcţional în care cabinetele, chiar dacă sunt private, au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi pacienţii beneficiază de consultaţii gratuite.

De asemenea, spre deosebire de ambulatoriul Spitalului de Urgenţă Suceava, unde medicii pot acorda doar două consultaţii/ oră, în Policlinica Areni medicii au dreptul la 8 consultaţii/ oră.

Citeşte şi:

Situaţie halucinantă la Timişoara: un cadru medical care nu credea în existenţa coronavirusului, sursă de infecţie pentru alţi pacienţi

Copil pus să cerşească de familia care îl supraveghea dintr-o maşină de lux. Protagoniştii, recent întorşi din Suedia


 


 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite