Suceava

articolul anterior articolul urmator

Pastor arestat după ce şi-a chinuit cumplit copiii. Anchetator: „Şi-a violat fiica, i-a lovit, i-a privat de hrană”

35
10 Aug 2020 18:56:33
Autor: Oana Şlemco
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Un pastor din comuna Dolheşti a judeţului Suceava se află în arest preventiv pentru că şi-ar fi violat una dintre fiice, pe alte trei le-ar fi agresat sexual. În plus, pastorul şi-ar fi ţinut copiii flămânzi şi i-ar fi pus la munci grele în gospodărie, noaptea şi pe timp de ploaie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a anunţat că luni, 10 august, a fost trimis în judecată un pastor, care se află în arest preventiv de o lună de zile. Bărbatul care are domiciliul în localitatea Valea Bourei din comuna Dolheşti a judeţului Suceava are 8 copii, dintre care cinci sunt minori.

Anchetatorii susţin că tatăl şi-a abuzat sexual fetele minore o perioadă mai lungă de timp.  În plus, ca să-şi pedepsească copiii pentru diverse presupuse abateri, bărbatul îi scotea în ploaie, îi bătea şi nu le dădea să mănânce.

„În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. Deasemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice”, se arată în comunicatul transmis de procurori.

Pastorul este cercetat acum pentru viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată.

 Mama le-a spus anchetatorilor că nu a ştiut că fetele au trăit un astfel de coşmar.  Surse din rândul anchetatorilor susţin că pastorul şi-a abuzat sexual fetele imediat după ce au ajuns la pubertate. Tatăl şi-ar fi agresat fiicele pe rând. Ele nu comunicau între ele despre această traumă.

În luna iulie, una dintre fete s-a dus la Poliţie şi a depus o plângere împotriva tatălui. Atunci oamenii legii l-au reţinut pe bărbat, iar copiii au ajuns în grija Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor. După arestul tatălui, mama a depus o solicitare la DGASPC ca să-şi recupereze copiii. Apoi a făcut un gest greu de înţeles. Ea a retras plângerea pe care a depus-o la Poliţie împotriva soţului pentru agresiune. Mama copiilor nu mai este parte în proces, pentru că şi-a iertat soţul. Doar copiii sunt. Fiica violată este majoră. Ea ar fi avut curajul să-şi reclame tatăl la Poliţie.

 „Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Citeşte şi:

Răzbunarea cruntă a unui amant părăsit şi pedeapsa pe care a primit-o. „Este ultima ta şansă să răspunzi“

Deznădejdea poliţiştilor: „Asta ţi-ai dorit, asta ai. O Poliţie de care să râzi”. „Interlopii sunt influenceri de şmen”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

35 Comentarii

Ionel Marcu
10.08.2020, 19:01:17

Să-l ia Voiculescu la Latrina 3, că mai are un pastor acolo, pe Gâdea! Acolo e de el.

+14 (20 voturi)
M Costi
10.08.2020, 19:30:05

Ionele , suflet de câine turbat , te-ai gandit sa tragi ceva profit politic si dintr-o drama petrecuta unor copii , facand anti propaganda unui post TV si unui om , care nu cred ca ti-a gresit tie , personal , cu ceva ! Chiar nu mai ai pic de decenta ?

-12 (20 voturi)
Mesterul Ardelean
10.08.2020, 19:28:37

Superba Moldova ...

-5 (13 voturi)
M Costi
10.08.2020, 19:34:05

Mestere , nu te-am vazut comentand ceva zilele trecute , cand un ardelean de-al tau si-a ucis copilul , ori cand tot un pastor din Bihor si-a omorat fiul ! In schimb , acu' ai gasit momentul sa comentezi.... !

-4 (16 voturi)
Mihai Tarnopol
10.08.2020, 19:31:20

Probabil e din secta penticostala, cea mai salbatica si mai inapoiata dintre sectele crestine din Europa. Sunt din Bucovina, unde exista un mare numar, asa ca stiu ce vorbesc, ii cunosc ca pe buzunarele mele. Cei care se plang ca Biserica Ortodoxa e asa si pe dincolo (si care dau cu piciorul la meritele istorice ale BOR) inca nu au cunoscut indeaproape o adunatura de penticostali. E inspaimantator, pur si simplu nebunie si indobitocire in masa, iar copiii care se nasc in familiile lor, si care au ghinionul sa fie mai destupati la minte, au o viata extrem de grea, pentru ca sunt in fiecare zi supusi unei presiuni mentale, si foarte des abuzului psihic si chiar fizic.

0 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (35)

Modifică Setările