Patimile a doi soţi rămaşi cu sechele grave după ce au învins COVID-19: „Suntem şi acum sub tratament”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Fron, primarul comunei Cornu Luncii, din judeţul Suceava, s-a infectat în primăvara acestui an. Şi soţia lui s-a îmbolnăvit, ambii fiind spitalizaţi. Deşi au trecut 4 luni de când au fost externaţi, cei doi sunt în continuare sub tratament.

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron şi soţia acestuia au fost internaţi cu noul coronavirus la Spitalul Judeţean din Suceava, în luna mai a acestui an.

Gheorghe Fron ne-a declarat că a avut primele simptome de boală în prima zi de Paşte, iar ulterior, testele făcute au confirmat că a fost infectat cu Covid-19.

Deşi au învins virusul, Gheorghe Fron, şi soţia lui, Luminiţa, au rămas cu probleme de sănătate şi se află sub tratament. Primarul are probleme cu rinichii, iar soţia acestuia a rămas cu o capacitate pulmonară de doar 64%/.

„Am avut cam trei luni de zile probleme cu rinichii, dar familia mea încă are probleme. De exemplu, soţiei plămânii îi funcţionează la 64% din capacitate. Suntem sub tratament”, a spus Gheorghe Fron.

El şi-a amintit că s-a îmbolnăvit după ce a fost la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, acolo unde a lucrat 12 ani.

„Sunt foarte ataşat de persoanele cu nevoi speciale de la Centrul din Sasca, dar şi de salariaţii de-acolo, şi timp de trei zile, cu prietenii, cu ONG-uri, am dus materiale de protecţie şi dezinfectanţi. Am luat virusul, nici eu nu-mi dau seama cum, şi l-am dus acasă. Şi apoi, cu salvarea, am plecat toţi la spital”. În primăvară, la Centrul din Sasca a evoluat un focar masiv de COVID-19”, a declarat primarul.

Vă sugerăm să citiţi şi: 

Adrian Zuckerman: Vremea industriei planificate de stat s-a încheiat într-un eşec cumplit, iar promotorii ei au fost alungaţi acum 30 de ani

Coşmarul lui Putin: şi dacă nu a ordonat el otrăvirea lui Navalnîi?

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite