Persecutarea evreilor din Bucovina în cel de-Al Doilea Război Mondial: „E straniu cum au rezistat tuturor acestor împilări“
0În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, evreii din nordul Bucovinei au devenit victime ale soldaţilor români şi germani, care i-au persecutat.
Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, în regiunea Cernăuţi din Bucovina exista una dintre cele mai mari comunităţi de evrei din România. Conform statisticilor vremii, la sfârşitul anilor '30, în Cernăuţi trăiau undeva la peste 40.000 de evrei, care reprezentau 40% din totalul populaţiei oraşului.
După valurile de asasinate şi deportări ce au început să aibă loc în toamna anului 1941, evreii au început să fugă din Cernăuţi, numărul lor scăzând dramatic. Se estimează că circa 10.000 de evrei din Bucovina de Nord au fost deportaţi în Siberia. Cei ce nu au reuşit să părăsească Cernăuţiul au fost nevoiţi să trăiască în teroare. Sovieticii nu le-au permis să plece din oraş, astfel că au fost nevoiţi să trăiască printre bombardamentele armatei naziste.
Ucrainenii, dar şi românii, au început să-i persecuteze pe evrei. Zilnic aveau loc jafuri, furturi, violuri, precum şi crime, ale căror victime le cădeau evreii. Atacatorii nu erau traşi la răspundere de către nimeni, astfel că săvârşeau tot felul de nelegiuiri. Evreii au început să fie arestaţi fără motiv şi închişi de către soldaţii germani şi români.
„Am fost ţinuţi până noaptea târziu, când am fost supuşi la o percheziţie corporală sălbatică, inclusiv ginecologică; după ce am fost jefuiţi de tot ce am avut de preţ asupra noastră, numai femeile şi copiii au fost eliberaţi, în timp ce bărbaţii au fost reţinuţi în continuare. Între timp, a început jaful organizat prin luarea de şperţuri, pentru a obţine autorizaţii de eliberare. În fruntea acestui jaf a stat comisarul Teodorescu; el negocia numai pe valută forte, dolari, lire sterline, napoleoni etc. Soţul meu, pentru a obţine eliberarea, a plătit 60 de dolari”, a povestit Rosa Sachner.
Evreii au început să fie executaţi, în primele zile fiind îngropaţi într-o groapă comună de la marginea oraşului Cernăuţi circa 3.000 de oameni. Multe dintre cadavre zăceau ceasuri bune pe străzi, până când erau strânse şi transportate la periferia localităţii pentru a fi îngropate.
În timpul războiului, legile din Cernăuţi au fost modificate, astfel că evreii aveau voie să iasă pe străzi doar în anumite intervale de timp, iar toate prăvăliile lor au fost închise. Evreii erau trimişi la tot felul de munci grele, ei fiind plătiţi cu foarte puţini bani sau câteodată nu era remuneraţi deloc.
„Evreimea era îngrozită, iar românii de bine rămâneau uluiţi în faţa acestei cascade de prigoane. Întreaga gamă de împilări este urcată şi coborâtă sadic până la măsuri degradante, inumane: eliminarea evreilor din spital şi sanatorii. Culmea a constituit-o eliminarea din Casa de alienaţi. O psihoză de nebunie cucereşte creierul atâtor factori de răspundere, le deformează mentalitatea şi îi face complici la ruşinea înscrisă de nişte inconştienţi în istoria neamului nostru. E straniu cum de evreii au rezistat tuturor acestor şicane, urmăriri şi împilări. Nici o răbufnire de revoltă, nici o împotrivire, nici un act de sabotare, nici un murmur. Într-o resemnare cu soarta lor milenară, într-o dăruire mistică a tragediei, îşi purtau ca nişte umbre fugărite de furii destinul lor. În care rezidii umane îşi are refugiu suferinţa va rămâne pururi o enigmă”, menţiona primarul Cernăuţiului, Traian Popovici, în cartea sa „Spovedania unei conştiinţe”.
Evreii au fost mutaţi la marginea oraşului
În vara anului 1942, numărul evreilor din Cernăuţi a scăzut sub 15.000, însă condiţiile în care trăiau continua să fie inumane. Aceştia au fost mutaţi cu toţii într-un ghetou, la marginea oraşului, deşi primarul Traian Popovici a încercat să se împotrivească deciziei luate de către guvernatorul Alexandru Rioşanu. Edilul din Cernăuţi a fost demis în iulie 1942, după ce s-a descoperit că a salvat de la deportare 20.000 de evrei.
Ghetoul în care au fost mutaţi evreii nu era prevăzut cu apă sau curent electric şi nu era nimic altceva decât o apropiere mai mare de deportare a persoanelor ce ajungeau să locuiască acolo. Evreii au fost nevoiţi să-şi dea toate bunurile de valoare pe mâncare, deoarece nu li s-au oferit cartele de alimente.
„Un miros de sudoare înăcrită, urină şi fecale, de umezeală îngrozitoare, a pus stăpânire pe cartier, diferenţiindu-l de restul oraşului”, spunea Traian Popovici despre ghetoul în care au fost mutaţi evreii.
Zeci de mii de evrei au fost deportaţi în Siberia şi Transnistria. Despre soarta lor nu se mai ştie nimic, majoritatea murind în lagărele de concentrare.
„Rabini bătrâni, intelectuali de toate vârstele, fruntaşi din toate compartimentele vieţii sociale, negustori, muncitori, cu un cuvânt întreaga suflare, au izbucnit în plâns, au îngenuncheat binecuvântând pe Dumnezeul lor, pe Mareşal pentru graţiere, iar mie încercând să-mi sărute mâinile, picioarele şi pulpana hainelor, m-au podidit lacrimile şi am plâns şi eu”, a mai povestit Traian Popovici.
Abia la sfârşitul anului 1942, evreilor li s-a permis să părăsească ghetoul. Aceştia au încercat să revină la casele lor, însă multe dintre ele erau ocupate de către români sau ucraineni, astfel că au fost nevoiţi să-şi caute un alt domiciliu.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
