Peşte de munte, lactate de la stână, rafting şi plutărit pe Bistriţa la cel mai mare festival al păstrăvului din ţară FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti Suceava a ajuns la ediţia a IX-a, iar anul acesta se va derula pe durata a patru zile.

Manifestările încep astăzi, 15 august, şi se vor încheia duminică, 19 august.

În tot acest interval, organizatorii au pregătit o mulţime de activităţi, toate strâns legate de păstrăv.

În prima zi, turiştii şi localnicii vor participa la o slujbă religioasă, iar apoi vor fi invitaţi la o masă din care borşul de păstrăv nu va lipsi.



Spre seară este pregătit un spectacol folcloric în cadrul căruia vor evolua artişti cunoscuţi din Suceava, Botoşani, Maramureş, Cluj şi Iaşi.

Pe 16 august va avea loc ecologizarea şi popularea cu puiet de păstrăv a pârâului Recele, refacerea marcajelor spre obiectivele turistice de pe Muntele Suhard, vizitarea unor mănăstiri de pe acest munte şi popasuri la două stâne pentru a degusta produse lactate.

Tot joi este programat seminarul „Plutele pe Bistriţa Aurie, ocupaţie străveche a ciocăneştenilor", şedinţa tehnică a Concursului local de pescuit la păstrăv, urmată de manşa I a calificărilor pentru faza naţională 2012.

image

Plutărit şi rafting pe Bistriţa
Vineri, 17 august, este programat concursul local de pescuit la păstrăv, popularea cu puiet de păstrăv a pârâului Humor, construirea unei plute pe Bistriţa Aurie - demonstraţie practică la „Podul Negru", Botoş, şi un concurs de găurire a buştenilor pentru plută.

Începând cu ora 12.00, sunt organizate acţiuni de plutărit pe Bistriţa Aurie, river-rafting de la Oiţa la Ciocăneşti sau traversări cu tiroliana.

Tot vineri se va da startul la concursul de pescuit la păstrăv - faza naţională 2012. Seara este programat un spectacol susţinut de Corul „Lacrimoza" din Chişinău şi un recital al lui Vasile Şeicaru.

Sâmbătă, 18 august, va continua concursul de pescuit la păstrăv - faza naţională 2012, va fi populat cu puiet de păstrăv pârâul Botoşel, va avea loc expoziţia şi concursul gastronomic cu preparate din păstrăv realizate după reţete tradiţionale şi se va putea merge cu pluta pe Bistriţa Aurie.

Premierea concursului naţional de pescuit la păstrăv 2012 va avea loc tot sâmbătă, zi în care vizitatorii vor putea degusta preparate din păstrăv. Seara va avea loc un concert susţinut de Andreea Bălan şi un foc de artificii.

Premii pentru gospodari
În ultima zi a Festivalului Păstrăvului din acest an se va popula cu puiet de păstrăv râul Bistriţa Aurie, după care va avea loc concursul „Originea frumosului din valea Bistriţei Aurii", în care tineri şi vârstnici se vor întrece în prezentarea celui mai frumos şi mai autentic costum popular tradiţional.

Manifestarea mai cuprinde premierea celor mai frumoase costume populare tradiţionale, premierea sârguincioşilor din cea mai frumoasă gospodărie tradiţională, gospodarii cu cea mai frumoasă grădină cu flori şi cele mai primitoare pensiuni.

Citeşte şi:

Cel mai mare păstrăv în cobză şi cea mai mare mămăligă, la Ciocăneşti

Magiunul de Topoloveni şi ţuica de Satu Mare, la târgul Bio Bucovina din Suceava

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite