Planul unei şefe de inspectorat şcolar pentru reducerea greutăţii ghiozdanelor elevilor: „Îmi pun un cântar în poşetuţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa Inspectoratului Şcolar Suceava, Gabriela Mihai, a declarat într-o conferinţă de presă că-şi va pune "în poşetă" un cântar pe care-l va folosi pentru a verifica, prin sondaj, greutatea ghiozdanelor la elevii din ciclul primar.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Suceava, Gabriela Mihai, a declarat, într-o conferinţă de presă care a avut loc miercuri, 4 septembrie, la sediul instituţiei, că-şi va pune în poşetă un cântar pe care-l va folosi pentru a verifica greutatea ghiozdanelor la elevii din ciclul primar. Şefa profesorilor din Suceava a explicat că le-a cerut şi directorilor de şcoli într-o şedinţă, care a avut marţi, 3 septembrie, să fie atenţi la ghiozdanele celor mici.

„Promit că mă duc, îmi pun în poşetuţă cântarul şi din când în când trec pe la şcoli. Şi eu am lucrat la învăţământul primar, dar am constatat chiar pe nepoatele mele că un ghiozdan de ciclu primar poate să ajungă şi la 10 kilograme. Le-am atras atenţia directorilor de şcoli pentru că vorbim de sănătatea copiilor. Este adevărat că unii copii sunt însoţiţi până în sala de clasă de părinţi, bunici şi bone, dar nu putem să spunem că se întâmplă lucrul acesta în tot judeţul. Unii copii trebuie să poarte ghiozdanul în spate şi un kilometru, mergând pe jos”, a declarat Gabriela Mihai.

Kinetoterapeutul sucevean Daniel Irimia a declarat că ghiozdanele elevilor de clasă pregătitoare trebuie să cântărească în jur de 600 de grame în cazul fetelor şi cel mult 1 kilogram în cazul băieţilor.

Ghiozdanele copiilor din clasele I-IV pot să ajungă la o greutate de două kilograme, iar cele pentru elevii din ciclul V-VIII nu ar trebui să depăşească 2,5 kg. Daniel a precizat, totuşi, că deficienţele posturale nu apar neapărat din cauza greutăţii, ci a modului în care se poarta ghiozdanul. “80% poartă ghiozdanul cu bretele deschise la maximum astfel încât baza de jos a ghiozdanului ajunge sub fund. Astfel tot spatele devine mult mai tensionat şi aplecat în faţă. Greutatea peste fund face ca tot spatele sa balanseze înapoi şi trebuie o forţă în plus de contrabalans, cu aplecare înainte, ca să echilibreze. Această echilibrare copiii o fac inconştient şi astfel vor produce o postură deficitara tot timpul. Corect este ca ghiozdanul sa fie strâns de barete în aşa fel încât baza de jos să fie deasupra fesierilor sau baza de sus a ghiozdanului să fie aproape de ceafă”, a spus kinetoteraputul.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite