Podul dintre Suceava şi Botoşani început în 1995 şi neterminat nici acum. Cum se învinuiesc reciproc politicienii din cele două judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1995 au fost începute lucrările la podul care ar trebui să lege localităţile Zamostea (Suceava) de Talpa (Botoşani). Lucrările au fost sistate în mai multe rânduri, iar din 2004 nu s-a mai mişcat nimic. De atunci şi până în prezent, autorităţile judeţene din Suceava şi Botoşani se învinuiesc reciproc pentru nefinalizarea podului.

GALERIE FOTO 

În urmă cu mai bine de 20 de ani, autorităţile judeţene din Botoşani şi Suceava au început să contruiască un pod ce trebuia să facă legătura între localităţile Zamostea şi Talpa. Lucrările au fost demarate în cursul anului 1995, însă după nouă ani de zile în care nu s-a făcut mare lucru, în 2004, construirea podului a fost blocată. Până în prezent nu s-a mai realizat nimic, deşi au existat unele iniţiative, cel puţin la nivel declarativ.

În anul 2011, Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a făcut o expertiză a lucrărilor realizate la podul de la Talpa, descoperindu-se că este nevoie de o nouă proiectare, deoarece au avut loc unele modificări, de-a lungul timpului. Trei ani mai târziu, autorităţile judeţene din Suceava au alocat suma de 1,5 milioane de lei pentru podul de peste râul Siret, însă cum Consiliul Judeţean Botoşani nu a contribuit cu nici un leu, banii au ajuns la alte investiţii din judeţul Suceava.

Cei de CJ Suceava dau vina pe vecinii de la Botoşani că nu doresc să termine podul şi că ei au alocată o sumă pentru această investiţie, însă botoşănenii trebuie să contribuie şi ei cel puţin cu aceeaşi sumă de bani.

„Am vorbit cu vicepreşedintele de la Botoşani, mi-a spus că are bani, dar că Suceava nu are bani şi nu vrea să facă. Nu ştiu de ce se vrea să nu se facă. Am făcut adrese către Botoşani, trebuie perfectată o asociere, nu am primit răspuns. Noi aveam prins în buget o sumă de 5 – 6 ori mai mare decât Botoşaniul, acum ei spun că au bani mai mulţi ca noi, eu sunt un pic sceptic”, a declarat vicepreşedintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc.

Podul dintre Talpa şi Zamostea a fost distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial când un localnic l-a distrus de frica soldaţilor sovietici, care se îndreptau spre Zamostea.

Recent, reprezentanţii CJ Suceava au spus că au încercat să ia legătura cu colegii lor de la Botoşani pentru a găsi o soluţie în vederea terminării podului, însă fără niciun rezultat. Pentru ca podul de la Talpa să fie terminat ar mai fi nevoie de circa cinci milioane de lei.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Podul şubred care stă să provoace o tragedie pe DN1. Autorităţile ştiu încă din 2013 că un pilon este total părăginit

VIDEO Podul de la Mărăcineni va fi redeschis la începutul lunii septembrie

Cum eşuează proiectul podului peste Dunăre de la Brăila într-un morman de hârtii, „incompetenţă şi dezinteres“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite