Pompierii au stabilit de ce a luat foc azilul de bătrâni de la Vama. Unitatea avea autorizaţie de securitate la incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava
FOTO: ISU Suceava

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au stabilit cauza incendiului care a izbucnit marţi dimineaţă la azilul de bătrâni din comuna Vama. Focul s-a aprins de la jarul sau scânteile provenite din coşul de fum deteriorat.

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi dimineaţă, la acoperişul azilului de bătrâni din localitatea Vama. Cei aproximativ 60 de bătrâni internaţi acolo se aflau la parterul imobilului, iar echipele de salvatori au procedat la evacuarea lor. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, nu au fost înregistrate victime.

Pentru asigurarea misiunii medicale de transport şi relocare a persoanelor evacuate a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au ajuns şase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime, nouă echipaje medicale de prim-ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă pentru victime multiple. Au fost mobilizaţi peste 70 de pompieri pentru stingerea focului.

Bătrânii au fost mutaţi într-o altă clădire a unităţii de îngrijiri. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite