PORTRET/ Domnica Cosmin - Trăieşte printre cărţi de 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrează de patru decenii ca anticar, timp în care a ajutat sute de suceveni să-şi completeze bibliotecile cu volume vechi şi rare.

Dragostea pentru cărţi i-a fost insuflată în timpul şcolii de către profesorul de română al Domnicăi Cosmin, iar mai târziu, ca adult, a ales să lucreze în anticariate. „În 1970, când s-a înfiinţat prima oară un anticariat în Suceava, eu am fost angajată“, îşi aminteşte cu plăcerea femeia.


De atunci au trecut patru decenii, timp în care dragostea ei pentru cărţi a rămas neclintită. Cufundată în lecturi, femeia îşi petrece cea mai mare parte a timpului în anticariatul deschis chiar de ea. „Sunt mereu între cărţi. Cel mai plăcut e însă când vine cineva cu sacoşa plină cu cărţi de vânzare şi te întrebi ce comori ascunde“, a explicat suceveanca.

Ştie trecutul fiecărei cărţi
Domnica Cosmin cunoaşte istoria fiecărei cărţi pe care o deţine în magazin. „Ştiu despre fiecare carte exact cui a aparţinut, prin mâinile cui a trecut şi, uneori, în mâinile cui va ajunge. Am avut parte chiar şi de volume unicat, cu autograful autorului, de exemplu, autograful dat de Ionel Teodoreanu unui cititor de-al său“, a explicat aceasta. 


În cei 40 de ani, sute de suceveni şi-au construit biblioteci personale cu astfel de cărţi aduse la Suceava special pentru ei de Domnica Cosmin. Cu toate acestea, femeia a trecut şi prin momente mai puţin plăcute din cauza unor clienţi. În perioada comunistă aceasta a avut parte de mulţi muşterii minori care furau cărţile din bibliotecile părinţilor după care soseau la anticariat să le vândă.

Vârstnicii renunţă greu la volumele vechi
„Copiii veneau, le vindeau, iar apoi aveam parte de părinţiii care soseau şi erau nevoiţi să răscumpere cărţile. Acum copiii petrec timpul în faţa calculatorului vizionând filmele făcute după cărţile pe care trebuie să le citească pentru şcoală“, a spus femeia. Cei care vând tomuri vechi către anticariate sunt mai ales pensionarii, care au nevoie de bani pentru medicamente sau pentru a-şi plăti utilităţie. „Au venit persoane care, oftând, au fost nevoite să-şi vândă cărţile. Au plâns după ele, dar aveau nevoite de bani“, a povestit Domnica Cosmin.

Concurenţă online
Suceveanca spune că numărul clienţilor s-a redus fiindcă oamenii citesc mai puţin. „Lumea era mai citită în trecut, venea la anticariat şi lua cărţi. Dacă aş fi avut atunci cărţile de acum, mare afacere aş fi făcut“, a spus femeia. În ciuda concurenţei din partea internetului, unde se găsesc tot mai multe volume gratuite, Domnica Cosmin crede că lectura unei cărţi vechi nu se poate compara cu cea a uneia citite online.

Profil
Născută. 16 decembrie
1949, la Bălcăuţi.
Studii. Postliceala de
Librari, Bucureşti.
Familie. Văduvă,
are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri
Vă împărtăşesc copiii dragostea pentru cărţi?
În mare parte da. De la mine a moştenit fiul meu această pasiune, lucru care l-a făcut să urmeze cursurile Facultăţii de Sociologie. Prietenii îi spun că asta ar fi trebuit să fie o a doua facultate, dar lui asta i-a plăcut şi asta a făcut.
Mai cumpără sucevenii cărţi?
Nu se mai cumpără ca înainte. Acum au apărut foarte multe oferte speciale de cărţi la ziare, aşa că lumea preferă să vândă cărţile vechi şi să-şi ia volume noi. Foarte puţini mai cumpără de aici. În plus, parcă a devenit o modă ca mulţi dintre noi să nu-şi mai facă bibliotecă în casă.

Ce-i place
Sucevencei îi place muzica veche şi, în special, opereta. De fiecare dată când are ocazia ascultă orice melodie
din acest gen.

Ce nu-i place
Femeii nu-i plac mincinoşii şi oamenii fără caracter. Cel mai mult urăşte manelele. „Odată am fost cu autocarul la Bucureşti şi tot drumul s-a ascultat doar manele. Am crezut că înebunesc din cauza asta“, a explicat aceasta.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite