Suceava

articolul anterior articolul urmator

Porumb cu mere, prune uscate şi frigănele. Reţetă moldovenească pentru pofticioşii dornici să încerce combinaţii simple şi gustoase

0
23 Aug 2019 04:05:08
Autor: Oana Şlemco
FOTO: moldovenii.md
FOTO: moldovenii.md

Gospodinele din Republica Moldova ştiu să gătească dumnezeieşte. Aşa că nu-i de mirare că cei care trec pragul restaurantelor de peste Prut rămân uimiţi de gustul bucatelor tradiţionale.

Bucatele moldoveneşti sunt gustoase şi de multe ori au la bază ingrediente la îndemâna oricui. Pe lista reţetelor simple se află şi porumbul cu mere, prune uscate şi frigănele.

Pentru acest preparat aveţi nevoie de 4 pahare de porumb fiert sau conservat, ½ de pahar de prune uscate, 2-3 mere, 1 ceapă, 2 linguri de pastă de roşii, 2 linguri de unt,1 lingură de zahăr, 1 lin­gură de verdeaţă tocată şi sare.

Pentru a prepara frigănelele vă trebuie ¼ franzelă albă, un ou, o lingură de unt, ½ pahar lapte şi o linguriţă zahăr.

Potrivit site-ului moldovenii.md, porumbul se fierbe împreună cu zeama din conserve 3-5 min, se scurge prin strecurătoare, se pune în oală, se fierbe puţin, apoi se adaugă untul, sarea, zahărul, prunele opărite, curăţate şi mărunţite, ceapă tăiată şi prăjită, pasta de roşii. Toate se amestecă şi se fierb încă puţin. Merele se curăţă de coajă şi seminţe, se taie felii, se prăjesc puţin cu unt. Când se serveşte, porumbul se pune grămăjoară în centrul farfuriei, de jur împrejur se pun friganele şi feliile de mere.

”Pentru prepararea frigănelelor, franzela se curăţă de coajă, miezul se taie felii, se moaie bine într-un amestec de ou, frişca şi zahăr şi se prăjesc în unt”, mai arată sursa citată.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii