Primele imagini din secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava, după incendiul care a dus la evacuarea a sute de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Alarma s-a dat după miezul nopţii, în municipiul Suceava. Flăcările au izbucnit într-un salon al secţiei de Ginecologie de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”. Din cauza incendiului, peste 300 de persoane au fost trezite din somn şi evacuate.

Managerul Spitalului Judeţean Suceava, medicul Alexandru Calancea, a declarat pentru „Adevărul” că în salonul în care a izbucnit incendiul nu erau pacienţi.

Focul a fost observat de angajaţii spitalului, care au sunat imediat la 112 şi au început evacuarea pacienţilor. Pentru că distanţa între cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Suceava (ISU) şi sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă este de doar câteva sute de metri, pompierii suceveni au ajuns foarte repede la faţa locului. Incendiul a fost lichidat în zece minute, după spusele purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sistemul de alarmare în caz de incendiu a funcţionat, susţine dr. Calancea, şi în timpul procedurii de evacuare a bolnavilor nicio uşă a spitalului nu s-a blocat. 

Accesul pe fiecare secţie în parte se face, în mod normal, pe bază de cartelă. În timpul incendiului, au fost deblocate toate căile de acces.

Vă amintim că imediat după miezul nopţii, un incendiu a izbucnit într-un salon al Secţiei Ginecologie de la Spitalul Judeţean Suceava. Au fost evacuaţi peste 300 bolnavi, dintre care peste 100 de copii. 

Într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava se arată că iniţial, la faţa locului s-au deplasat forţele şi mijloacele de la Detaşamentul de Pompieri Suceava (5 autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple - ATPVM) , ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.

Astfel, pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, 7 autospeciale cu apă şi spumă, 8 ambulanţe SMURD, 3 autoscări de intervenţie la înălţime, 5 Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, 2 autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără şi degajări de fum la elemente combustibile ale instalaţiei electrice (izolaţie cabluri) şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV (Secţia Obstetrică-Ginecologie), în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„Concomitent cu acţiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor (pacienţi, personal medical şi auxiliar) de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare (V-IX). Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi de către personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice. Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu”, se arată în comunicat.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) cu defecţiuni.

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Previziunile unui specialist despre scumpirile la energie şi la produse din România INTERVIU

Povestea româncei geniale ale cărei programe de securitate a datelor sunt folosite şi de Armata SUA. „Aşa pot fi detectaţi şi traficanţii de fiinţe umane“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite