Record de victime încarcerate, de amenzi şi de permise reţinute în al doilea judeţ al ţării la accidente mortale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Ştefan Borcea
FOTO: Ştefan Borcea

De la începutul anului până pe 28 iulie, poliţiştii suceveni au reţinut peste 8.000 de permise de conducere, cu 2.000 mai multe faţă de 2019. În plus, au fost reţinute pentru 24 de ore 86 de persoane, pentru abatarei la regimul rutier.

Judeţul Suceava se află pe locul II pe ţară ca număr de persoane decedate în accidente rutiere, după Bacău. 

De la începutul anului până pe 28 iulie, pe raza judeţului Suceava şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, faţă de 50 câte au decedat în Bacău.

Până sâmbăta trecută, o perioadă de cinci ani, judeţul Suceava a ocupat primul pe ţară în topul negru al accidentelor.

Poliţiştii suceveni au identificat cauzele producerii accidentelor şi au luat o serie de măsuri. 

Aşa se face că de la începutul acestui an până pe 28 iulie au fost aplicate 36.000 de sancţiuni contravenţionale, cu 1.500 mai multe faţă de 2019. 

Suma totală a amenzilor aplicate în 2021 este de aproximativ 11 milioane de lei.

Tot în 2021, poliţiştii suceveni au reţinut 8.403 permise de conducere, din care 2.000 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 de km/oră faţă de limita maxim admisă prevăzută pe segmentul de drum. În 2019, au fost reţinute pe raza judeţului Suceava 6.400 de permise auto.

De la 1 ianuarie până pe 28 iulie, poliţiştii au arestat pentru 24 de ore, 86 de şoferi. În toate cele 12 luni ale anului 2019, poliţiştii au reţinut în arest 60 de şoferi, iar pe tot parcursul anului 2020 - 80 de şoferi.

Datele statistice au fost furnizate de Inspectoratul de Poliţie Suceava, iar comparaţia a fost făcută, în mare parte, cu anul 2019 pentru că atunci nu existau restricţii de circulaţie adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.   

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Soluţia simplă şi ieftină pentru a evita tragediile de pe şosele. ONG: Care e prioritatea CNAIR, viteza celor puternici sau siguranţa celor mulţi?

Mixich: „E posibil să stârnesc un mic jihad, dar zona centrală a Iaşiului e mai frumoasă, mai curată şi mai prietenoasă decât zona similară a Clujulului

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite