Suceava

articolul anterior articolul urmator

Secretul tatălui bătăuş din Suceava: a stat şase ani după gratii pentru că şi-a violat fiica, sub privirile celorlalţi copii

30
10 Feb 2021 14:21:21
Autor: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Bărbatul care a şocat o ţară întreagă pentru că şi-a bătut cu sete copilul de numai 7 ani este obişnuit cu viaţa de după gratii. A fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru violarea fiicei sale, fiind eliberat după aproape 6 ani în baza recursului compensatoriu. Acum este din nou liber, pentru că procurorii suceveni au decis să-l ancheteze sub măsura controlului judiciar.

Marius Matei, în vârstă de 48 de ani, din satul Deia, comuna Frumosu, judeţul Suceava, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, marţi, 9 februarie, pentru că şi-a bătut cu bestialitate copilul de numai 7 ani.

După expirarea termenului de reţinere,  bărbatul va fi eliberat, pentru că procurorii au decis să îl ancheteze sub control judiciar. 

Decizia procurorului este greu de înţeles din două motive. Pe de o parte, tatăl a manifestat o violenţă extremă asupra băiatului. Iar aspectul acesta se observă într-o filmare video, realizată de fratele victimei care a fost martor la scenele şocante. 

În filmare se vede cum bărbatul îşi izbeşte copilul pur şi simplu de pământ şi, în timp ce micuţul urlă de durere şi de spaimă, îl loveşte în mod repetat cu o scândură. 

În tot acest timp, mama copilului este în încăpere, pare să se amuze şi nu intervine ca să-l apere pe băiat. Ea le-a explicat anchetatorilor că tatăl s-a înfuriat pentru că băiatul a refuzat să îşi facă temele.  

Fratele mai mare care a filmat scena violentă a arătat înregistrarea unei angajate de la Centrul de Incluziune Socială din Gura Humorului pe care-l frecventează, iar femeia a anunţat autorităţile fără a sta pe gânduri. 

Şi-a violat fiica vitregă 

Pe de altă parte, probabil că Marius Matei nu va fi marcat de noaptea petrecută după gratii, la Suceava. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare după ce şi-a violat fiica vitregă, în vârstă de 14 ani. Violul a fost în formă continuată şi unele partide de sex s-ar fi consumat de faţă cu alţi copii, care pe atunci aveam 6 şi 7 ani.  

Faptele au fost comise în 2013. Victima era elevă a unei Şcoli Speciale din Câmpulung Moldovenesc şi venea acasă doar în vacanţe. Copila nu s-a putut apăra pentru că suferea de handicap fizic şi mintal. Din păcate, nu a ajutat-o faptul că i-a povestit mamei sale coşmarul prin care trece. Femeia nu a crezut-o, ba chiar a acuzat-o că minte. Povestea a ajuns la urechile poliţiştilor din sat care au început o anchetă destul de anevoioasă. Bărbatul nu a vrut să îşi recunoască faptele, iar soţia acestuia l-a apărat în faţa anchetatorilor spunând că fiica ei a inventat totul.

În cele din urmă, Marius Matei a acceptat să facă testul poligraf, iar rezultatul a arătat că a fost nesincer când a spus că nu şi-a agresat sexual fiica vitregă. Tot în cadrul anchetei, copila a fost supusă unui examen medico-legal, care a confirmat agresiunea sexuală.

Agresorul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind eliberat după aproape 6 ani, în baza recursului compensatoriu.

După ce a fost eliberat de după gratii, el s-a întors acasă la nevasta care l-a primit fără probleme. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Când frumuseţea devine o povară. O fostă Miss, pusă să demisioneze dintr-un post public. „E bine pregătită, dar să nu fie suspiciuni”

Ţeparii care au înşelat sute de clujeni cu cabanele care nu există au fost prinşi

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

30 Comentarii

Ludwig
10.02.2021, 14:32:58

Deci a fost eliberat in baza recursului compensatoriu adoptat de bubosul cu glas mieros din iasi pe nume Tudorel Toader. Cu toate astea prostimea voteaza psd. In mod normal animalul din suceava trebuie sa stea pe viata...

+16 (18 voturi)
mitrut
10.02.2021, 15:04:04

Probabil ca judecatorii au considerat ca nu si-a chinuit familia destul si i-au mai dat un ragaz. Eu sper sa apuce sa treaca si la familiile lor!

+11 (13 voturi)
Stefan din Nord
10.02.2021, 15:04:14

Adevarul e ca daca isi ispasea intreaga pedeapsa iesea de acolo mai bland decat Maica Tereza Aia 3 ani insa au facut diferenta ,dintre a fi schimbat complet si a iesi cu aceleasi naravuri ,sau chiar mai bruta decat inainte de a fi inchis .

-9 (11 voturi)
kitty kat
10.02.2021, 14:49:51

In asa caz ar trebui ca statul så intervinå si el så fie decåzut din drepturi...ca så nu mai zic de mama ce se uitå si zambeste in timp ce båiatul e båtut crunt de animal.

+11 (13 voturi)
Ami Rosen
10.02.2021, 14:59:34

Cred ca trebuie trimis la niste cursuri de parenting.

-1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (30)

Modifică Setările