Virusul chinezesc a ajuns şi în celelalte spitale din judeţul Suceava. Un şef de secţie şi o asistentă şefă de la spitalul din Câmpulung Moldovenesc s-au infectat cu COVID-19.
Directorul unităţii medicale, Adrian Cosinschi, susţine că spitalul poate să facă faţă urgenţelor chirurgicale din zona de munte a judeţului Suceava, însă nu poate să primească pacienţi cu COVID 19, pentru că n-are spaţii de izolare şi nici personal de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Un alt medic de la Fălticeni a fost testat pozitiv pentru acelaşi tip de virus, iar mai mulţi colegi ai acestuia se află în izolare şi aşteaptă rezultatele testului.
Situaţia nu este roz nici la Rădăuţi. Până acum, niciun medici nu a fost confirmat cu coronavirus, dar mai multe cadre medicale se află în izolare la domiciliu şi aşteaptă rezultatele testului.
În plus, un medic care ar fi putut să-i ajute pe pacienţii infectaţi în perioada aceasta şi-a luat concediu de creştere a copilului pentru o lună. „A dat bir cu fugiţii. Medicul putea să aibă grijă de pacienţii cu COVID 19. Înainte de a depune actele pentru creşterea copilului, a cerut concediu medical pentru că-l doare spatele. Nu ştiu cum a putut să semneze un medic de familie un astfel de concediu”, a declarat managerul Traian Andronache de la spitalul Rădăuţi.
Managerul a mai spus că spitalul va rămâne în scurt timp fără echipamente de protecţie. Este vorba despre mănuşi, bombinezoane şi măşti. Traian Andonache a informat Direcţia de Sănătate Publică în acest sens. La Rădăuţi sunt transferaţi şi pacienţii din municipiul Suceava şi comunele limitrofe, care n-au COVID.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
31 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cum incepu "distractia" mai bine, cum incepura sa-si dea arama pe fata, stim cu totii "calitatea" etica a spagasinilor din Romanica. Vai de noi cu astia!
De ce nu ia masuri ....de urgenta ....Johanis ? Este stare de urgenta....sa scoata armata !Nu pe strada ci la spitalele vizate ! Nu poate ?
Acel doctor care a provacat raspandirea viruslui cadrelor medicale si inchiderea spitalului (SUCEAVA)merita cel putin 10 ani de detentie pentru fiecare pacient infectat.
Baronul vechi cetăți ai Sucevei ,este cel ma mare INFRACTOR al politic romînești,vă întreb dragii cititori,CÎȚI BARONI au rămas de la înăceputul poliicii romînești ,pînă acum?...eu șiu, vă rog să-mi răspundeți,cel puțin TREI, în MOLDOVA.
Mda. Sintem medici numai cind e vorba de salarii, cind avem iures si responsabilitate ne tragem pe fese in jos. Adica ”la placinte, inainte, la război, inapoi”...
Vezi toate comentariile (31)