Subiecte BAC Română 2018 Suceava: „A fost acceptabil. Mă aştept la o notă peste 9,50”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proba scrisă la Limba şi Literatura Română, în cadrul examenului de Bacalaureat 2018, a fost programată în centrele de examinare din România în cursul zilei de astăzi, 25 iunie. Rămâneţi pe adevarul.ro pentru a afla în timp util subiectele la Română BAC şi rezolvarea acestora.

Elevii de clasa a XII-a au făcut cunoştinţă cu examenul de Bacalaureat. Astăzi, aceştia au susţinut prima probă, la Limba şi Literatura Română. Elevii de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din municipiul Suceava s-au arătat încrezători că vor obţine note mari, deoarece majoritatea au precizat că subiectele nu au fost foarte grele.

„Examenul nu a fost foarte greu. A fost acceptabil. Mă aştept la o notă peste 9,50. Totuşi, nu mă aşteptam să ne dea o operă lirică”, a spus Alexandra.

„M-am pregătit foarte bine pentru Bacalaureat şi consider că subiectele au fost accesibile. Aşteptăm acum şi următoarele probe pentru a putea să ne pregătit pentru admiterea la facultate”, a precizat şi Andrei.

„Avem emoţii pentru copii. Cu toţii au învăţat foarte bine şi sigur vor obţine note mari care să le permită să intre la facultăţile la care doresc”, a menţionat şi bunica unui elev de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Astăzi, a început examenul maturităţii peste peste 5.000 de elevi suceveni. În judeţul Suceava s-au înscris 5.458 de elevi. Dintre aceştia, 4.875 sunt din această serie, iar 583 de elevi au susţinut proba în serii anterioare şi au solicitat recunoaşterea probei.

La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava au fost aprobate 16 centre de examen, cu menţiunea că cinci centre de examen vor funcţiona cu subcomisii.

Centrele de exament din judeţul Suceava sunt: Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.

Calendar Bacalaureat 2018, prima sesiune:

Luni, 25 iunie – Proba scrisă la Limba si literatura română - Ea)

Marţi, 26 iunie - Proba la Limba si literatura maternă - Eb)

Miercuri, 27 iunie – Proba obligatorie a profilului - Ec)

Vineri, 29 iunie - Probă scrisă - la alegere a profilului şi specializării - Ed)

Miercuri, 4 iulie – Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00)

Miercuri, 4 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00)

5-8 iulie – Soluţionarea contestaţiilor

Luni, 9 iulie - Afişarea rezultatelor finale.

Alte ştiri pe această temă:

BAC 2018 Emoţii la prima probă a Bacalaureatului. ”A fost uşor. Cred că iau un şase”

Subiecte Română BAC 2018: „Subiectele au fost uşoare. Se putea şi mai rău“

BAC 2018 la Limba Română: „Ne-a picat Eminescu, Doamne ajută! Am citit Luceafărul stând Live pe Facebook”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite