Suceava: Trupa Voltaj, în concert de Ziua Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară, în faţa Casei de Cultură din Suceava, trupa Voltaj a încins atmosfera, oferind celor 5.000 de suceveni adunaţi pe esplanadă o seară de neuitat.

Peste 5.000 de suceveni s-au adunat ieri seară în Piaţa 1 Decembrie, la concertul susţinut de trupa Voltaj. Aceasta s-a lăsat aşteptată timp de peste două ore faţă de cea anunţată, dar publicul frenetic a fredonat diverse piese înainte de apariţia membrilor pe scenă şi i-a întâmpinat cu aplauze.

Trupa a deschis concertul cu bine-cunoscuta piesă ”Şi ce dacă”, felicitându-i pe suceveni pentru primirea călduroasă și entuziasmul de care au dat dovadă.

Timp de o oră soliştii au ţinut publicul cu mâinile ridicate în aer, facând o atmosferă incendiară.

”Concertul a fost unul reuşit.Trupa Voltaj a făcut o atmosferă de milioane, demonstându-şi încă o dată valoarea”, a spus Ramona Scriban, studentă.

Formaţia şi-a mai anunţat lansarea noului album, care va avea loc pe 25 iunie în Bucureşti, şi, totodată, a lansat în premieră noul videoclip al piesei ”Vara asta”, inclusă pe noul album ”V8”.


NBF a cântat în deschidere la Voltaj


În deschiderea marelui concert, pe scenă au debutat diferiţi artişti suceveni.Trupa NBF, compusă din elevi ai Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, a interpretat piese din repertoriul naţional şi internaţional, dar şi compoziţii proprii.

Trupa de dans a Şcolii Generale Nr.4 a însufleţit atmosfera dansând pe ritmuri de rock and roll.O aspirantă a Conservatorului, Oana Stoica, a menţinut acelaşi ritm alert şi plin de viaţă interpretând piese din repertoriul Shakirei.

Cei mici au dat frâu liber imaginaţiei şi şi-au exprimat ideile despre lume în desene pe asfalt. Lumea basmelor şi a poveştilor a fost redată de aceştia în culorile copilăriei.

Au avut loc demonstraţii de skating, de dans modern, de pantomimă cu grupul ”Zuzu” şi de street dance cu trupa ”5 steps”. Manifestările de pe esplanada Casei de Cultură au fost organizate de Fundaţia Ana, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.


Citeşte mai multe în Adevărul de Seară de astăzi.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite