Ucigaşul din Rădăuţi, greu de oprit. Ghiocel a făcut puşcărie pentru tentativă de omor, a vrut să-şi omoare colegul de celulă, iar de Sfântul Nicolae a lovit iar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: monitorulsv.ro
FOTO: monitorulsv.ro

Bărbatul care i-a curmat viaţa unui rădăuţean, de Sfântul Nicolae, are un cazier greu. A mai comis o crimă şi alte două tentative de omor. Pentru faptele sale a stat după gratii mai bine de 20 de ani, fiind eliberat în 2020. În penitenciar s-a căsătorit cu o femeie din Rădăuţi, căreia i-a preluat numele.

Autorul crimei comise de Sfântul Nicolae într-un apartament din Rădăuţi, judeţul Suceava, are un trecut înfiorător. El a mai comis o crimă în 1992, la Iaşi. Tot acolo ar fi săvârşit o tentativă de omor deosebit de grav, un furt şi o tâlhărie. 

Pentru toate aceste fapte, în 1998, Anghel Ghiocel Ţibuleac a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, aceasta fiind una dintre cele mai aspre pedepse pronunţate la vremea respectivă. 

„Anghel Tibuleac l-a injunghiat pe un alt amic al sau, Ionel Irimita, pentru a-i sustrage bunuri in valoare de 1,5 milioane lei. Astfel, un copil de numai 7 ani a ramas orfan de tată”, transmitea ziaruldeiasi.ro, la vremea respectivă.

O parte din pedepsă a ispăşit-o în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă din Constanţa, unde ar fi încercat să-şi ucidă colegul de celulă. Pentru această nouă faptă, el a mai primit o condamnare de 12 ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, fapta din penitenciar a fost comisă în 2009. 

Între Anghel Ţibuleac şi colegul său Cezar Ignat s-a iscat o ceartă din cauza unor ţigări pe care Ignat i le-ar fi datorat lui Anghel. Acesta din urmă a scos din buzunar un cuţit artizanal pe care şi l-a făcut dintr-o bucată de metal, cu care şi-a înjunghiat colegul de celulă. Ignat a fost dus la Spitalul Constanţa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii reuşind să îi salveze viaţa. 

Aflat după gratii, Ţibuleac ţine legătura ca o femeie din Rădăuţi cu care se căsătoreşte şi căreia îi preia numele, încercând astfel să scape de trecutul său. El a fost eliberat din închisoare în anul 2020, când s-a mutat la Rădăuţi.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Anghel Ghiocel Ţibuleac este astăzi Ghiocel Timofeev, bărbatul care, în după-amiaza zilei de luni, 6 decembrie, ar fi ucis un rădăuţean. 

Oamenii legii nu au reuşit încă să înţeleagă ce l-a determinat pe Timofeev să comită noua faptă întrucât între agresor şi victimă nu ar fi existat o legătură. 

Cel mai probabil, între ei s-a iscat un conflict spontan după ce Timofeev şi-a făcut apariţia la uşa rădăuţeanului. Anchetatorii susţin că agresorul purta mereu asupra sa un cuţit pe care l-a folosit ca să-şi omoare cea mai recentă victimă.

În momentul producerii atacului, în casă ar fi fost şi băiatul victimei care a fugit îngrozit de cele întâmplate. După comiterea faptei a luat-o la fugă şi presupusul criminal, care s-a ascuns într-un parc. Doi tineri ar fi încercat să-l prindă, iar Ghiocel i-ar fi atacat cu cuţitul. În cele din urmă, făptaşul a fost capturat de poliţişti, fiind solicitată arestarea sa pentru 30 de zile de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Accident cumplit de muncă în Neamţ. Unui bărbat i-au fost retezate picioarele de angrenajul unei combine

Rug de flăcări pe Pietricica, deasupra oraşului Piatra Neamţ. Poliţia a deschis un dosar penal


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite