Ultimul drum al jurnalistului Bogdan Lupescu. „Am sentimentul că am fost într-un reportaj de-al lui, nicidecum la înmormântare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Lupescu FOTO dcnews.ro
Bogdan Lupescu FOTO dcnews.ro

Jurnalistul Bogdan Lupescu a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi colegi de breaslă. El s-a stins la nici 47 de ani, învins de o boală necruţătoare. Înmormânarea a avut loc miercuri, 15 ianuarie, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, din judeţul Suceava.

Printre cei care au luat parte la ceremonia religioasă s-a numărat şi jurnalista Sanda Nicola. 

„Am sentimentul că am fost într-un reportaj de Bogdan Lupescu nicidecum la înmormântarea lui Bogdan Lupescu. A adunat azi (n.r. miercuri, 15 ianuarie), în Câmpulung Moldovenesc o bună parte din cei care au reactivat, în ani '90, la Iaşi, Opinia studenţească. I-am văzut azi pe Daniel Şandru, Cătalin Chirilă, Răzvan Chiruţa, Victor Jalbă-Soimaru, Radu Ţuţuianu, Ciprian Butnaru, Sorin Semeniuc, Bogdan Cobuz, toţi parte din această frumoasă proveste de presa şi şcoala de caractere. În atmosfera asta încărcată în care ne-am luat rămas bun de la un prieten de doar 46 de ani, mângâierea a fost să privim chipul băiatului său, Luca, mezinul, care îi seamănă leit”, ne-a spus Sanda.

Bogdan Lupescu şi-a pus amprenta pe mulţi jurnalişti aflaţi la început de drum. Între ei, Cosmin Romega, de la Monitorul de Suceava. Cosmin l-a cunoscut pe Bogdan pe când era student la Iaşi. L-a admirat şi l-a invidiat pentru talentul său. 

 „Uneori stătea blocat în faţa tastaturii minute în sir, fără a aşterne nimic pe foaia de Word, pentru ca apoi să se năpustească pe taste şi să scrie cu o cursivitate uimitoare poveşti minunate, cu personaje pe care ajungeai să le cunoşti prin intermediul său, ca si cum ai fi fost acolo. Felul în care citea oamenii, în care îi descoperea şi apoi îi infăţisa cititorului, asta îl făcea deosebit, aparte. Asta şi o vastă cultură jurnalistică, mai ales pe reportaje, pe care le-a studiat cu aviditate, de la Geo Bogza la Brunea Fox, pentru a se cizela ca reporter”, a spus Cosmin Romega. 

Bogdan Lupescu a fost învins de o boală necruţătoare. El a suferit un transplant de ficat în 2014, la Spitalul Fundeni, când avea vârsta de 40 de ani.

Regretatul jurnalist s-a născut la Câmpulung Moldovensc şi a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În timp ce era student şi învăţa tainele presei, Lupescu a lucrat între 1996 şi 1999 la revista „Opinia Studenţească”.

“El a fost şi redactor-şef la „Opinia”, jurnal pentru care au mai scris, printre alţii, jurnalişti precum fostul purtător de cuvânt al guvernului Liviu Iolu, Răzvan Chiruţă (Newsweek România, ex-România Liberă) sau Anca Simina”, se arată pe stirimondene.fanatik.ro.

Bogdan Lupescu a devenit cunoscut la nivel naţional îndeosebi datorită reportajelor publicate în săptămânalul "Formula As".

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite