Un bărbat a murit după ce a fost luat de o viitură. Victima încerca să-şi adune vitele de la păscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Slatina, judeţul Suceava, a decedat după ce în urma unei furtuni, un pârâu a crescut foarte mult, formându-se o viitură.

Un nefericit eveniment s-a produs în comuna Slatina din judeţul Suceava. O viitură puternică s-a produs pe un pârâu din localitate, care l-a surprins pe un localnic.

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, se îndrepta spre păşunea din localitate, unde îşi ţinea vitele la păscut. La un moment dat, cum era prea aproape de malul pârâului, a fost prins de viitură.

La faţa locului s-au deplasat pompierii şi un echipaj SMURD. Bărbatul a fost scos din apă, iar medicii au încercat să-l resusciteze timp de 45 de minute, însă fără succes. Cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul victimei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a modului în care a murit bărbatul în vârstă de 48 de ani.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o serie de atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în bazine hidrografice din Transilvania, Muntenia şi Moldova.

Alte ştiri pe această temă:

Clujul, inundat după o banală ploaie de vară. Străzile s-au transformat în mici lacuri, iar traficul a fost blocat

Cod galben de inundaţii în bazinele hidrografice din Transilvania, Muntenia şi Moldova

Atenţionare meteorologică cod galben de ploi, grindină şi intensificări ale vântului în 12 judeţe. Cod galben de inundaţii pentru râuri din unsprezece judeţe

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite