Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi a lovit un alt autoturism. Şoferul maşinii tamponate a murit nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina lovită de poliţistul care a urcat băut la volan FOTO Oana Şlemco
Maşina lovită de poliţistul care a urcat băut la volan FOTO Oana Şlemco

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, 8 februarie, la ieşirea din localitatea Zvoriştea, pe direcţia Suceava - Dorohoi. Un autoturism condus de un poliţist de frontieră din Dorohoi, Botoşani, s-a ciocnit frontal de un altul care circula pe contrasens.

Poliţistul de frontieră are 23 ani şi este din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani. El se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot şi circula pe DN 29A pe direcţia Suceava către Dorohoi.

Când a ajuns la km 22+ 460m, în localitatea Zvoriştea, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW Golf care circula din sens invers, fiind condus de către un bărbat de 62 de ani din comuna Cândeşti, tot judeţul Botoşani.

În urma impactului, bărbatul de 62 de ani a suferit leziuni grave, fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu o ambulanţă pentru acordarea îngrijirilor medicale. În drum către spital, în ambulanţă, la ora 08.30, victima a decedat.

Imagine indisponibilă

Poliţistul de frontieră s-a urcat băut la volan. Avea o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aer expirat. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de „Ucidere din culpă”.


 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite