Suceava

articolul anterior articolul urmator

Un poliţist tânăr s-a spânzurat în propria locuinţă. Motivul pentru care ar fi recurs la gestul necugetat

8
19 Feb 2020 18:29:26
Autor: Oana Şlemco
FOTO: adevarul
FOTO: adevarul

Un poliţist în vârstă de 28 de ani, din oraşul Milişăuţi al municipiului Suceava, şi-a pus capăt zilelor. Bărbatul care îşi desfăura activitatea la postul de Poliţie de la Dorneşti a fost găsit fără suflare în propria locuinţă.

Gheorghe Daniel Dumitrescu ar fi decis să-şi ia viaţa în urma unor certuri cu soţia. Femeia l-ar fi păsăit, şi-ar fi făcut bagajul şi ar fi plecat să locuiască cu mama sa.

Gheorghe Luţa, primarul comunei Dorneşti, ne-a declarat că a auzit de la săteni despre cele întâmplate. El a spus că poliţistul era divorţat şi că s-a recăsătorit de curând. „Probabil a făcut o depresie”, a spus alesul local.

„În această dimineaţă, şeful Postului de Poliţie Dorneşti, observând faptul că al său coleg în vârstă de 28 de ani nu a ajuns la serviciu, l-a contactat telefonic pe acesta. Ulterior, s-a deplasat la domiciliul acestuia constatând faptul că acesta era decedat, în urma unui act suicidal comis cel mai probabil pe parcursul nopţii. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat comisarul şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Gheorghe – Daniel Dumitrescu era angajat la Postul de Poliţie din Dorneşti din anul 2015 de când a terminat şcoala.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Rares Mircea
19.02.2020, 18:52:36

Oraşul Milişăuţi al municipiului Suceava. Cât aveai la geografie Şlemco ...

+1 (1 vot)
borris borris
19.02.2020, 19:48:52

Nu prea faceau Geografie la Scoala Speciala. Mai mult Lucru Manual si sectoare...

+1 (1 vot)
t mihai
19.02.2020, 23:06:51

Sunteti niste oameni rai. Fata a studiat la universitate. Face (sau a facut) emisiuni la televizor, la radio. Ce stiti voi, gelosilor :)))

Adrian Foangǎ
19.02.2020, 20:03:35

Stiti voi ca gestul este "necugetat"... omul s-a gandit si a ajuns la concluzia ca e mai bine asa. Care e problema?

leonard crassas
19.02.2020, 22:29:55

S-a intocmit dosar Ucidere din culpa, te tai cu lama, ce articol profesional, nu mai zic de metropola Miliseuti Unde dracu va scoleste tata , ca tare buni mai sunte-ti

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (8)