VIDEO Îmbulzeală la slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului într-o biserică din Suceava. Credincioşii n-au purtat măşti de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi au participat miercuri, 8 iulie, la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la mânăstirea “ Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, Dorna-Arini, judeţul Suceava.  Cei prezenţi n-au purtat măşti de protecţie şi n-au respectat distanţa fizică pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis în direct, pe pagina oficială de Facebook, ceremonia religioasă oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi, la mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, Dorna-Arini, judeţul Suceava. Ceremonia religioasă a avut loc în interiorul bisericii.

În imaginile video se vede cum enoriaşii nu respectă regulile de distanţare fizică. Oamenii n-au purtat măşti, aşa cum cere legislaţia  în vigoare. 

În plus, s-au îmbulzit ca ca să obţină binecuvântare de la ÎPS Teodosie.

Ceremonia a ţinut aproape trei ore. La un moment dat credincioşii s-au adunat în faţa altarului şi s-au rugat. 

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului nu au vrut să comenteze subiectul.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că poliţiştii fac verificări "pentru stabilirea situaţiei de fapt şi sancţionarea eventualelor abareri". 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite