Municipiul Suceava a atins marţi, 27 octombrie, pragul de 3 infectări la mia de locuitori.
În ciuda apelurilor repetate făcute de autorităţi pentru respectarea regulilor de prevenire a COVID-ului, unii suceveni refuză în continuare să poarte masca de protecţie în aer liber, mijloace de transport sau în spaţiile închise.
Alţii se îngrămădesc în mijlocele de transport în comun, considerate de specialişti un loc de în care se poate răspândi cu uşurinţă noul virus.
În cursul zilei de marţi, o femeie care se deplasa într-un autobuz de pe linia 30, cartierul Iţcani, a filmat aglomeraţia din mijlocul de transport.
În imagini se vede cum călătorii, în mare parte elevi, stau înghesuiţi, deşi specialiştii recomandă să se păstreze distanţa fizică pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.
Autoarea filmării spune la un moment dat că Primăria Suceava ar trebui să asigre mijloace de transport suficiente pentru ca oamenii să poată respecta recomandările cu privire la distanţarea fizică.
Când gradul de infectare în municipiul Suceava era de 2,54 la mia de locuitori, mai exact în urmă cu două săptămâni, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că a suplimentat numărul mijloacelor de transport în comun cu 20 de autobuze.
Miercuri, 28 octombrie, şeful societăţii de Transport Public Local, Darie Romaniuc, a declarat că numărul autobuzelor de pe traseu a crescut de la 25 la 32. „Avem probleme cu personalul. Avem două taxatoare confirmate cu COVID-19 şi încă 5 persoane aflate în izolare pentru că au intrat în contact cu persoane infectate. Cele două taxatoare nu ştiu unde s-au infectat”, a spus Romaniuc.
Întrebat dacă angajaţii societăţii nu pot să ia măsuri pentru a preveni aglomerarea autobuzelor, directorul a spus că doar angajaţii Poliţiei Locale mai pot să intervină.
Darie Romaneiuc a arătat că în cursul zilei de marţi, o taxatoare i-a cerut unui bărbat să poarte masca de protecţie în mod corespunzător, adică să-şi acopere şi nasul, şi gura. Călătorul s-a manifestat foarte agresiv, a înjurat-o pe femeie şi a sărit la bătaie. A fost potolit în cele din urmă de ceilalţi călători.
„Avea masca în barbă. A început să o înjure. A venit taxatoarea plângând la noi”, a precizat Darie Romaniuc.
Vă invităm să citiţi şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
O sa iasa cu paleu...
Am exact 8 luni de cand nu am mai calatorit in mijloace de transport in comun . Nici cu trenul ,doar cu masina Si nici nu merg in locuri aglomerate cum ar fi la piata sau supermarket Doar la farmacie ,dispensar si la minimarket-ul din apropiere