VIDEO Cum au plimbat preoţii racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pe străzile oraşului, fără să se intersecteze cu credincioşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: newsbucovina.ro
FOTO: newsbucovina.ro

Preoţii au scos moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava într-o procesiune pe străzile oraşului, marţi după-amiază, în jurul orei 16.00. Ceremonia religioasă a fost organizată în taină şi s-a desfăşurat cu o oră mai târziu faţă de ora vehiculată în grupurile de creştin-ortodocşi de pe Facebook.

Update: Maşina care transporta racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a trecut şi prin curtea Spitalului Judeţean Suceava, locul de unde a pornit cel mai mare focar de COVID 19 din România. Peste 150 de cadre medicale sunt infectate. La fel şi cei peste 200 de pacieţi internaţi.

Racla a fost scoasă din biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan”, marţi, în jurul orei 16.00. Anterior, preoţii au fost informaţi prin mesaje pe whatsupp transmise de reprezenţi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor că ceremonia va începe la ora 17.00.

„ Părinţi, astăzi 31.03.2020, începând cu ora 17.00, se va face o procesiune cu Sf. Moaşte ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, în mai toate cartierele din municipiul Suceava. Această procesiune va cuprinde două maşini, una cu Sf. Moaste, iar alta cu preoti delegati dimpreună cu PS Damaschin, care vor rosti rugăciuni. Se vor face puţine opriri în aproprierea unor biserici, dar vă rugăm să fiti prezenti la biserică pentru a trage clopotele timp de 2 minute atunci când veţi fi sunaţi. Vă rugăm INSISTENT să aşteptaţi trecerea Sf. Moaste în uşa Bisericii fără veşminte şi fără credincioşi. Bunul Dumnezeu să aivă milă de noi!”, se arată în mesaj.

Şi pe Facebook, în grupurile de credincioşi practicanţi circulau mesaje cu privire la faptul că procesiunea va începe la ora 17.00, dar fără public.

Racla a fost urcată într-o maşină şi a fost plimbată pe la mai multe biserici din oraş. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor le-a cerut parohilor să stea la biserici şi să tragă clopotele în timp ce racla se află în procesiune.

Ceremonia religioasă s-a desfăşurat „pe repede înainte”.

 Procesiunea a fost diferită faţă de cea care a avut loc la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 28 martie, când o icoane considerată făcătoare de minuni şi moaştele unor sfinţi au fost plimbate pe străzile oraşului. Din imaginile postate pe site-ul instituţiei şi în mediul online reiese că măsurile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost încălcate în anumite cazuri: la scoaterea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul din Mănăstirea Bistriţa, când măicuţele au înconjurat biserica, nu s-a ţinut cont de distanţarea socială, decât parţial, dar nimeni dintre participanţi nu s-a protejat cu măşti şi mănuşi pentru a evita orice contaminare; şi la trecerea convoiului auto pe străzile din Râmnicu Vâlcea au existat persoane care au ieşit în întâmpinarea procesiunii, iar unele chiar au îngenuncheat pe stradă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite