VIDEO Momentul în care un hoţ intră într-o farmacie şi fură banii donaţi copiilor sărmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 35 de ani din comuna Vadu Moldovei a fost filmat în timp ce fura dintr-o farmacie, situată în zona centrală a municipiului Suceava, o cutie a milei, dacă-i putem spune aşa, în care farmaciştii adunau donaţii pentru a-i sprijini pe copiii necăjiţi aflaţi în evidenţele organizaţiei neguvernametale „Salvaţi copiii”.

Un bărbat de 35 de ani din comuna Vadu Moldovei a judeţului Suceava s-a dovedit a fi un hoţ pe care conştiinţa îl lasă să fure inclusiv de la copiii sărmani. 

Ca drept dovadă, miercuri, 4 septembrie, a intrat într-o farmacie pe pe bulevardul George Enescu al municipiului Suceava şi, profitând de un moment de neatenţie al angajaţilor, a furat o cutie în care se aflau câţiva bani donaţi de clienţi pentru copiii necăjiţi aflaţi în evidenţele organizaţiei neguvernamentale „Salvaţi copiii”.

Momentul furtului a fost surprins de camerele de supraveghere din farmacie. 


Culmea este că hoţul a fost prins la câţiva metri distanţă de locul unde „a dat lovitura” de o patrulă de poliţie. Oamenii legii l-au văzut cu cutia transparentă în mână şi l-au legitimat. În scurt timp au aflat că banii fuseseră furaţi din farmacie. Este vorba despre 334 de lei. În acest caz se fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru „furt”.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite