Zeci de agenţi de poliţie din Suceava care îşi doreau să ajungă ofiţeri au picat examenul psihologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o treime dintre agenţii de poliţie din Suceava înscrişi la concursurile pentru avansarea la rangul de ofiţer au picat încă din prima parte a procedurii de examinare, aceştia neputând trece de examenul psihologic.

O parte dintre cei 60 de agenţi de poliţie din Suceava care au picat examenul psihologic au transmis o reclamaţie scrisă conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, notează Monitorul de Suceava.

Aceştia susţin că rata de respingere din urma examinării psihologice nu este normală, bazându-se pe statisticile din alte judeţe, şi cer analizarea atentă a subiectelor.

„În calitate de agenţi de poliţie din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia evaluării psihologice desfăşurate în vederea susţinerii examenului de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie, în perioada 6-13 ianuarie 2021, am fost declaraţi inapţi şi arătăm că nu au fost respectate regulile stabilite la întocmirea şi alegerea subiectelor pentru testare. În acest sens, subiectele alese au fost de un nivel de dificultate mult mai ridicat faţă de cele susţinute de alte IPJ din ţară, drept urmare la IPJ Suceava au fost declaraţi inapţi 60 de lucrători, din 212 persoane testate. Prin comparaţie, în urma verificării situaţiei cu rezultatele obţinute la nivel naţional, în 30 de judeţe au fost un total de 62 de candidaţi declaraţi inapţi, din peste 3.000 de persoane testate”, arată sesizarea. 

Cu alte cuvinte, în Suceava au fost respinşi la examenului psihologic din acest an aproape la fel de mulţi candidaţi ca în inspectoratele de poliţie din 30 de judeţe la un loc. Poliţiştii susţin că cele două examinatoare ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi-ar fi bătut pur şi simplu joc de pregătirea lor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite