276 de burse de mobilitate Erasmus Plus destinate studenţilor, la Univeristatea Valahia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
valahia uvt

Universitatea „Valahia” din Târgovişte scoate la concurs un număr de 276 de burse de mobilitate Erasmus Plus destinate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei de învăţământ superior din vechea reşedinţă de scaun a Ţării Româneşti.

Universitatea dispune de un număr de 90 de parteneriate internaţionale în cadrul Programului Erasmus Plus al Uniunii Europene, cu universităţi din 17 state ale UE (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Ungaria) şi 11 ţări din afara spaţiului comunitar (Algeria, Belarus, Bosnia-Herţegovina, China, Chile, Georgia, Haiti, Republica Moldova, Norvegia, Serbia, Turcia). 

„Obiectivele mobilităţilor sunt de a oferi studenţilor posibilitatea de a beneficia din punct de vedere educaţional, lingvistic şi cultural de experienţa studierii în alte ţări europene, de a promova cooperarea între instituţii şi îmbogăţirea mediului educaţional al instituţiilor gazdă, de a facilita transferul de credite şi recunoaşterea perioadelor de mobilitate petrecute în străinătate, utilizând ECTS sau un sistem de credite compatibil”, se arată într-un comunicat al UVT.

Durata mobilităţilor de studii şi cercetare variază, în funcţie de opţiunile studenţilor, de la un semestru până la 12 luni, aceştia beneficiind în acest interval de timp de susţinerea financiară a programului Erasmus Plus, după cum urmează: 

520 Euro/lună pentru Spania, Italia, Franţa, Finlanda, Germania, Norvegia, Belgia, Grecia, iar pentru Lituania, Estonia, Bulgaria, Polonia 470 Euro/lună;

Studenţii care îndeplinesc condiţiile pentru a obţine bursă socială vor primi un supliment la bursă în valoare de 200 Euro/lună;

Studenţii Erasmus care înainte de plecarea în străinătate au obţinut burse vor beneficia de acestea şi pe perioada petrecută în mobilitate.

Studenţii care doresc să se înscrie la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 

să aibă cetăţenia română, să fie studenţi la zi ai Universităţii „Valahia” din Târgovişte; 

să fie cetăţeni ai altei ţări, studenţi la zi ai Universităţii „Valahia” din Târgovişte, cu permise de rezidenţă temporară/permanentă, eliberate de autorităţile române competente; 

să fie integralişti; 

să aibă media anilor de studii de minim 7 (şapte); 

să cunoască o limbă străină, astfel: 

o limba franceză pentru Franţa şi Belgia; 

o limba engleză pentru Germania, Grecia, Polonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Finlanda, Letonia; -limba spaniolă pentru Spania; 

o limba italiană pentru Italia.

„Toţi studenţii selectaţi pentru bursă Erasmus Plus vor fi asistaţi  de Biroul de Relaţii Internaţionale şi Erasmus Plus înainte de efectuarea mobilitătii, pe întreaga perioadă de studiu în străinătate şi după întoarcerea din mobilitate.  Având în vedere situaţia pandemică globală, dar şi estimările mai optimiste pentru anul universitar următor, Universitatea „Valahia” din Târgovişte va asigura, ca şi până în prezent, întregul său sprijin studenţilor Erasmus Plus acceptaţi la studii sau care se află în mobilitate internaţională”, se mai arată în document.

Cei interesaţi de acest program de mobilităţi interuniversitare sunt rugaţi să acceseze pagina web dedicată Apelului Erasmus Plus la adresa: https://www.valahia.ro/en/international-relations/357-erasmus?fbclid=IwAR03tTKbz60DOEuRn5GALcKyVXTmcDjfVsCYCmCb3E7QGgkZkyH0Ar2DdiA sau să se adreseze Biroului Erasmus al universităţii (email: relint@valahia.ro, tel./fax: +40 245 211 809).

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite