În ce condiţii s-ar putea întoarce la catedră profesoara acuzată că a vrut să omoare un bebeluş. „Într-o seară m-a urmărit, m-a ameninţat că mă omoară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama bebeluşului atacat de o profesoară din Târgovişte a anunţat că va depune plângere penală pe numele acesteia şi face apel la toate persoanele care au mai avut de suferit din cauza cadrului didactic să procedeze la fel. Cea acuzată s-a internat voluntar la Spitalul de Psihiatrie pentru evaluarea stării de sănătate şi tratament de specialitate.

Mămica în vârstă de 25 de ani, din Târgovişte este încă şocată, la câteva zile după ce o profesoară a încercat să-i ia copilul cu forţa, strângându-l de gât. Aceasta a aflat că nu e singură persoană care a fost agresată de această femeie, dar, probabil, este cel mai grav act pe care l-a comis până acum.

„Să ia şi ei legătura cu Poliţia şi să facă o sesizare despre această femeie. Sunt convinsă nu doar eu am avut probleme cu dânsa. În mediul online există multe mărturii despre ea, dar nu este suficient. Poate oricând să fie externată şi să fie ca şi înainte”, a precizat Ioana Lifticariu, mămică atacată de profesoară.

Angajatele unui supermarket din Târgovişte erau terorizate de profesoara de economie. Obişnuia să înjure şi să ameninţe casieriţele. O persoană care a suferit din cauza cadrului didactic este chiar cumnata mămicii, care acum 8 ani a fost atacată la supermarketul unde lucra de către profesoară care făcuse o obsesie pentru ea. 

Imagine indisponibilă

FOTO: Părinţii bebeluşului tacat

„Făcuse o fixaţie pentru mine ca şi casieră. Venea în fiecare seară şi îmi povestea diverse lucruri. Oarecum eu eram vinovată că ea era în starea aceea. Nu am luat în seamă că ar fi un pericol, însă într-o seară, la zece şi jumătate, când am ieşit de la muncă m-a urmărit, m-a ameninţat să-i dau bani, că dacă nu îi dau bani mă omoară sau sare la mine”, a spus femeia, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Profesoara de 51 de ani, de la Colegiul Economic din Târgovişte, s-a internat voluntar la Spitalul de Psihiatrie din oraş pentru evaluarea stării de sănătate şi tratament de specialitate.  

„Doamna profesor este în concediu fără plată şi este internată la un Spital de Psihiatrie. Se va putea întoarce în sistem atâta vreme cât va dovedi că este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru a presta activitatea didactică”, a precizat prof. Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmboviţa.

Examenele psihologice anuale nu au indicat probleme la cadrul didactic, deşi episoadele de agresivitate s-au tot evidenţiat în ultimii ani, într-adevăr, doar în afara şcolii. Pe numele profesoarei a fost deschis un dosar penal pentru lovire şi ameninţare.

CITEŞTE ŞI:

Profesoara din Târgovişte acuzată că a sugrumat un bebeluş pe stradă s-a internat la Spitalul de Psihiatrie

O profesoară ar fi strâns de gât un copil pe stradă, fiind la un pas să-l omoare. Un campion la karate a salvat bebeluşul. „S-a schimbat la faţă efectiv, a holbat ochii“

Profesoara din Târgovişte acuzată că a sugrumat un bebeluş pe stradă s-a internat la Spitalul de Psihiatrie

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite