Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Acţiune de descurajare a golanilor. Ce pedeapsă primesc, la Târgovişte, mâncătorii de seminţe sau cei care distrug mobilierul stradal VIDEO

0
17 Sep 2021 15:22:59
Autor: Corina Slămnoiu

Scuipatul de seminţe se poate dovedi sport periculos, la Târgovişte. De câteva zile, administraţia locală le-a pus gând rău celor care fac mizerie sau distrug mobilierul urban. Asta, după ce Primăria Târgovişte a investit masiv, fonduri europene, în reabilitarea cartierelor, locurilor de joacă, străzilor şi parcurilor.

Pe lângă amenda în valoare de câteva sute de lei, persoanele certate cu bunul simţ sunt obligate să dea şi cu mătura.
 
Astfel de imagini vor fi observate din ce în ce mai des. Golanii vor trebui să plătească, este de părere edilul Cristian Stan, care nu înţelege de ce, unele persoane distrug fără niciun soi de regret ceea ce alţii construiesc. Astfel, mai mulţi tineri care au scuipat seminţe în locurile de joacă sau pe stradă au fost puşi să dea cu mătura şi amendaţi.
 

„Suntem plini de sloganuri, „vrem o ţară ca afară”, dar când vine vorba de atitudine…e ce vedeţi în poze. Sunt foarte mâhnit şi nu vreau să las lucrurile astea să treacă nepedepsite. Nu voi permite ca tot ceea ce am construit împreună să devină bătaia de joc a unor iresponsabili”, a scris primarul Târgoviştei, pe pagina sa de Facebook.
 

 

În ultimele 2 zile au fost aplicate aproximativ 30 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe vizând tulburarea ordinii şi liniştii publice, depozitarea neautorizată a deşeurilor, dar şi circulaţia atelajelor sau regimul câinilor cu stăpân. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările