Acţiune umanitară a pompierilor de la Garda de Intervenţie Voineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aciune umanitara voinesti

Din dorinţa de a aduce un strop de fericire în sufletele unor copii, o tură de serviciu de la Garda de Intervenţie Voineşti, a donat benevol o sumă de bani pentru a îi putea ajuta.

Astfel, cinci pompieri s-au deplasat la domiciliul unei familii nevoiaşe din localitatea Tătărani, unde au dus alimente, jucării şi dulciuri. 

Părinţii muncesc cu ziua prin sat şi se străduiesc să-şi crească, din puţinii bani câştigaţi, cei trei copii, de 2, 11 şi 13 ani. 

„A fost a întâlnire emoţionantă de ambele părţi, bucuria din ochii micuţilor fiind cea mai mare răsplată pentru aceşti salvatori cu inimă de aur. Sensibilizaţi de situaţia grea a acestei tinere familii, pompierii voineşteni vor continua acţiunile umanitare, urmând ca în perioada următoare să le ducă şi obiecte de îmbrăcăminte”, au precizat pompierii.

aciune umanitara voinesti
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite