Alexandru Alecu a creat un muzeu cu obiecte strânse de la săteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul vieţii a fost salvamar, salvamontist, schior, fotbalist, dar pe lângă toate astea se mândreşte cu faptul că împreună cu tatăl său a realizat în comuna natală cu muzeu.

Muzeul din Râul Alb cuprinde peste 1000 de obiecte strânse de-a lungul anilor de la ţaranii din sat. „Tatăl meu a avut această dorinţă, de a strânge multe obiecte şi de a le introduce într-o instituţie muzeală. Apoi m-a atras şi pe mine pe când eram student. Când a ieşit el la pensie mi-e predat mie ştafeta. Toate obiectele pe care le avem acolo sunt numai din comună. Avem război de ţesut, buduroi de adunat albinele, unelte de tâmplărie, obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte, covoare şi monede vechi, cărţi bisericeşti, pentru că bunicii mei au fost preoţi şi multe altele. În această perioadă suntem în curăţenie. Trebuie să le luăm pe fiecare la mână şi lă ştergem de praf”, spune profesorul de limba română.

Unii săteni îi cereau bani pe obiecte

Muzeul a fost creat cu trudă de-a lungul anilor şi nu de puţine ori, Alexandru Alecu se lovea de refuzul oamenilor sau de dorinţa acestora de a lua ceva bani pe obiectele donate. „Tata se cunoştea cu ei pentru că era mai bătrân. El se tocmea mai bine pentru toate. Umbla foarte mult prin sat şi mai vedea ba la nea’ Gheorghe, ba la nea’ Ion, diferite obiecte şi le cerea să le pună la muzeu. Altele  le-am luat eu după ce a murit tata. Dar am dat şi bani pentru lucrurile astea de preţ. Trebuia să îi cinsteşti pe oameni ca sa îţi dea şi doar ca împrumut. Numai eu ştiu câţi bani am luat din casă ca să pot crea ce am creat”, povesteşte muzeograful.

A jucat fotbal, a schiat şi a salvat turişti la mare şi la munte

Lui Alexandru Alecu i-a plăcut foarte mult sport şi a avut norocul să practice câte puţin din toate. Nu s-a dat înapoi să meargă 60 de kilometri prin zăpadă pentur a participa la un concurs de schi. „Am fost în stare să mă duc de la Râu Alb până la Sinaia cu clăparii ca să particip la un concurs de schi. Am mers pe jos mai bine de 60 de kilometri, prin zăpadă, pentru că nu circula nicio maşină. Toţi sătenii îmi spuneau că sunt nebun. Acum nu aş mai face aşa ceva. Mă apucă groaza când mă gândesc. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Sănătos nu am fost. Pasiunea m-a împins”, este de părere temerarul.
Când era la şcoala gimnazială, pe când avea 7 ani, merge des la Constanţa, la rude. Acolo a învăţat să înoate. Mai târziu a devenit salvamar şi chiar dacă nu ducea lipsă de bani, a lucrat o perioadă şi ca ajutor de bucătar. „În fiecare an mergeam acolo. În primul an de studenţie, ca să iau şi eu nişte bani, m-am angajat ca salvamar pentru că ştiam să înot. Am fost şi recepţioner şi ajutor de bucătar. Nu vroiam să stau acasă la întorc de fân. De asta m-am angajat. Am vrut să mă fac şi fotbalist dar tatăl meu nu era de acord nici în ruptul capului”, ne explică acesta.

Întrebări şi răspunsuri:
Care era motivul pentru care tatăl nu vă lăsa să jucaţi fotbal?


Nici până în ziua de astăzi nu am aflat de ce. Fotbal pe la 12 ani am început să joc dar tata nu mă lăsa să joc. Îmi tăia mingile, parcă avea o ură pe mine când mă vedea jucând fotbal. La facultate am început să joc, că nu mă mai vedea nimeni. Am jucat la Farul Constanţa, Metalul Târgovişte. Am jucat alături de Cornel Dinu, Silaghi, Becheanu, Pârvu.

Când priviţi în urmă la ce vă uitaţi cu plăcere?
Mă uit cu plăcere la toată viaţa mea. Nu am ce să-mi reproşez. Am făcut aproape de toate. Regret însă că nu am învăţat şi eu mai multe limbi străine, în special engleza sau germana. Am avut nevoie de ele la un moment dat dar nu am fost în stare să el învăţ. Doar franceză ştiu.

Ce-i place?
„Îmi place să lucrez cu copiii pentru care am dat totul în viaţa mea. Elevilor mei din Râul Alb le-am făcut teren de sport şi le-am creat condiţii optime pentru mişcare”.
Ce  nu-i place?
„Nu îmi place ipocrizia oamenilor, nu îmi place oamenii mincinoşi şi fără cuvânt. În niciun una din aceste categorii nu poţi avea încredere absolut deloc”.

Profil:
Nume: Alexandrescu Alecu
Născut la 3 sept 1947
Lcoalitatea: Râul Alb
Studii: Facultatea de Filologie, Lb Română
Fmailie: căsătorit, doi băieţi, Albert şi Alin

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite