An slab în pomicultură. După rodul bogat din 2021, producţiile scad şi de la secetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producţia de mere va fi mai mică, anul acesta, din cauza condiţiilor meteo
Producţia de mere va fi mai mică, anul acesta, din cauza condiţiilor meteo

Producătorii de legume se plâng că anul acesta au întâlnit o secetă cum nu au mai văzut, ceea ce le va scădea producţiile cu cel puţin 30%. Şi nu sunt singura ramură producătoare afectată. Pomicultorii spun că pomii fructiferi au fost privaţi de umiditate exact când aveau nevoie mai mare.

Pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei se vaită că anul acesta, la toate speciile de mere, vor avea producţii mai mici decât anul trecut. Seceta şi grindina, care au lovit în lunile trecute, au făcut ca mare parte din fructe să fie compromise. 

,,În zona noastră pomicolă am avut şi zone cu grindină, iar producţia acolo este mai mică decât cea de anul trecut. Este un an mai slab decât cel de anul trecut şi din cauze acestei secete. Din păcate, nereuşitele de anul trecut se revăd acum în sensul că au mai rămas suprafeţe neîntreţinute, avem culturi unde au fost şi accidente climatice”, spune directorul Direcţiei Agricole Dâmboviţa, ing, Viorel Cigăran.

Anul trecut, pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei au avut parte de un an extrem de bogat. Atât de bogat, încât nu mai aveau de face cu merele obţinute. Beciurile au devenit neîncăpătoare, iar tone întregi de fructe s-au stricat.  

„Sunt mere şi multe şi frumoase, pentru că nu ne-a afectat nici grindina şi nici îngheţul. Ploaia a fost destulă şi a căzut la timp. Merele sunt foarte frumoase”, spunea, anul trecut, viceprimarul comunei Voineşti, Claudiu Popa.

mere voinesti


FOTO: Craita Merelor - Mere de Voinesti - Suc Natural 100% / Facebook

Şi rodirea peste măsură este una dintre cauzele care au dus la o producţie mică, anul acesta.

„Aproape este o regulă în pomicultură. Dacă pomul a rodit abundent într-un an, anul viitor nu mai are aceeaşi capacitate, îşi mai diminuează producţia. Anul acesta pe toate speciile din pomicultură avem producţii mai mici”, a mai spus Viorel Cigăran.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tone de mere zac putrede în beciurile pomicultorilor de pe Valea Dâmboviţei: „Au ajuns suc sau alcool“

FOTO An excelent pentru Frumosul de Voineşti. „Merele noastre se caută pe piaţă. Avem de muncă şi avem calitate“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite