Arctic deschide centre de vaccinare în cele două fabrici ale sale, la Găeşti şi Ulmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
centru vaccinare arctic

Arctic România a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19 în cadrul fabricii sale de frigidere din Găeşti, urmând să extindă campania de vaccinare şi la unitatea de la Ulmi, unde sunt produse maşini de spălat rufe.

Acţiunea derulată de compania Arctic urmăreşte să susţină campania naţională de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2, fiind desfăşurată în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa şi Regina Maria. 

La centrele de vaccinare organizate de Arctic se vor putea imuniza angajaţii companiei, familiile acestora, inclusiv partenerii şi subcontractorii. Toate persoanele cărora li se va administra vaccinul vor fi înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări. Serul cu care se va face imunizarea este Pfizer, iar rapelul va fi organizat tot de către companie, în aceleaşi condiţii, peste 21 de zile calendaristice.

„În toată această perioadă plină de provocări, am tratat cu prioritate sănătatea angajaţilor noştri şi a familiilor acestora şi am aplicat cu cea mai mare responsabilitate toate măsurile de prevenţie. Am acţionat în permanenţă proactiv şi am venit în sprijinul comunităţilor şi a personalului medical care duce în continuare această luptă.  Prin această campanie de vaccinare, care are ca scop imunizarea angajaţilor şi a familiilor acestora, venim din nou cu o soluţie reală şi facem un pas important către revenirea la ceea ce vom putea numi o nouă normalitate”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic, potrivit unui comunicat al companiei.

centru vaccinare arctic

În prima zi de vaccinare la centrul deschis în fabrica de la Găeşti au fost imunizate peste 250 de persoane. 

Despre Arctic:

Arctic, liderul pieţei de electrocasnice din România, este una dintre cele mai puternice companii din România, şi în acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi angajatori şi exportatori ai României. Cu aproximativ 5.500 de angajaţi, compania exportă 62% din producţia totală în peste 74 de ţări.

Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care şi-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât şi capacitatea de producţie.

Compania deţine cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găeşti producând până în prezent peste 38 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deţine şi singura fabrică Industry 4.0 din România şi una din puţinele din Europa, fabrica din Ulmi, Dâmboviţa, care va atinge o capacitate de producţie de 2.2 milioane de unităţi pe an, la finalizarea investiţiei.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite