Atârnă "lianele"pe trotuarele din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietonii se feresc de cabluri pe trotuare
Pietonii se feresc de cabluri pe trotuare

Pe unul dintre trotuarele străzii Poet Grigore Alexandrescu, cablurile ajung până la nivelul pietonilor. La reinstalarea reţelelor pe noii stâlpi de iluminat public, operatorii de televiziune şi internet nu au întins suficient cablurile.

Centrul Vechi al oraşului a suferit în ultimele luni lucrări de reabilitare a infrastructurii stradale şi pietonale. Pe lângă străzi şi trotuare, în programul de reabilitare a intrat şi sistemul de iluminat public, stâlpii vechi din beton fiind înlocuiţi de stâlpi metalici special concepuţi pentru a se încadra în noul proiect urbanistic.  Amplasarea noilor stâlpi de iluminat public a obligat operatorii de cablu şi de internet să îşi reinstaleze cablurile pe noua infrastructură. Pietonii care circulă pe trotuarele din apropierea Centrului Vechi sunt expuşi în orice moment unor incidente nedorite din cauza cablurilor, care nu au fost întinse astfel încât acestea atârnă la voia întâmplării de noii stâlpi de iluminat public.

Totul a început în momentul în care au fost schimbaţi stâlpii de iluminat public, spun cei care circulă zilnic pe trotuarele din oraş. “Am observat că atârnă de câteva săptămâni, cam de când au pus noii stâlpi. Mă gândeam că le vor băga pe sub pământ dacă tot au început lucrările astea, aşa cum au făcut pe Centrul Vechi” ne-a spus Adriana Cercel, o târgovişteancă de 28 de ani care trecea pe strada Poet Grigore Alexandrescu.

Până în acest moment, târgoviştenii nu au făcut sesizări pe adresa Primăriei vis-a-vis de cablurile care atârnă. „Nu am primit nicio sesizare din partea cetăţenilor. Firmele de cablu sunt direct răspunzătoare, în cazul apariţiei unor sesizări”, a declarat Bertha Colea, purtător de cuvânt al Primăriei Târgovişte.

Reţea subterană de cabluri pe Centrul Vechi

Proiectul de reamenajare a pasajului pietonal din Centrul Vechi a prevăzut trecerea tuturor cablurilor care tranzitau zona prin reţeaua subterană, astfel încât zecile de fire întinse pe stâlpi să nu strice imaginea de secol XIX pe care autorităţile încearcă să o imprime zonei centrale. „Este altceva, stăteam la un restaurant aici şi când mă uitam pe geam, vedeam numai cabluri, mă şi enervau”, spune Cristian, unul dintre târgoviştenii care tranzitează zona în mod regulat.

Operatorii de cablu nu sunt obligaţi să mute reţelele proprii în subteran

Reprezentantul unei companii de televiziune prin cablu a declarat că în acest moment nu există o lege care să îi oblige să mute cablurile prin reţeaua subterană. „Ştiu că se dau, la nivel de consiliu local, hotărâri prin care operatorii de cablu sunt obligaţi să facă această mutare, însă noi nu avem deocamdată o astfel de hotărâre.”

Din 2010 operatorii ar putea fi obligaţi să îşi îngroape cablurile

Pentru anul viitor, Primăria Târgovişte are în vedere demararea unui program prin care firmele de cablu vor avea obligativitatea să introducă cablurile în subteran. „La momentul respectiv, va fi dată o hotărâre de Consiliu Local pentru acest program”, a adăugat Bertha Colea.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite