Autorităţile au luat la verificat târgurile din judeţ. Ce nereguli au găsit în Lunguleţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
varză murată în gropi

Comercianţii care au participat la târgul săptămânal din comuna dâmboviţeană Lunguleşu, au fost verificaţi de autorităţi. Nu puţini au fost cei care au fost amendaţi pentru neregulile găsite în contextul stării de alertă.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de jandarmi, pompieri şi reprezentanţi de la Autoritatatea pentru Protecţia Consumatorului şi Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, au organizat o acţiune, în târgul săptămânal din localitatea Lunguletu, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile impuse în contextul stării de alertă. 

Totodată, acţiunea a vizat prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, fiind angrenaţi poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice”, 

IPJ Dâmboviţa anunţă că au fost verificate 27 de societăţi comerciale şi au fost verificate 68 de persoane. 

În urmă controalelor efectuate, pentru neregulile descoperite, poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.540 de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite