Babel Fast 2019. O imagine face cât 1.000 de cuvinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
babel fast 2019

Babel Fast - Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte (FAST) ajunge, în anul 2019, la cea de-a IX-a ediţie. Votr participa artişti din 19 de ţări: Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Algeria, Franţa, Scoţia, Germania, Japonia, Anglia, Islanda, Israel, Coreea de Sud, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, România.

Timp de 8 zile, între 2 şi 9 iunie, publicul va lua parte la cel puţin 3 reprezentaţii pe zi în următoarele spaţii: Sala Mare, Sala Studio, Casa Sindicatelor, Amfiteatrul Liceului 2, Piaţa Mihai Viteazul, Curtea Domnească, Centrul Vechi. 

Spectacolele vor fi însoţite de întâlnirile matinale Babel, de conferinţe ale unor profesionişti în domeniul teatral: regizori, critici de teatru, profesori universitari, actori, deja cunoscuţi pe plan internaţional (Oleg Loevski, Scott Johnston, Dimitry Aryupin, Aleksandar Ivanovski, Inesa Pilvelyte, Piotr Kulczyk, Horaţiu Mihaiu, Jeungwoo Son, Hyungjong Song, Kim So Jung), dar şi de workshop-uri conduse de: Atsushi Kakumoto (Japonia), Aditi Venkateshwaran (India) şi de un masterclass susţinut de Vidyanidhee Vanarase (India). 

PROGRAM BABEL 2019 

Babel Fast - Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte (FAST) 2019

Programul va cuprinde spectacole de stradă din Polonia, Scoţia şi Italia, precum şi momente pregătite special în cadrul Paradei, al cărei concept este, anul acesta, „Nuntă în BABEL”. 

Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte, Babel, care a ajuns la cea de-a IX-a ediţie, este organizat de Teatrul Tony Bulandra susţinut de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgovişte. În 2019, tema care va reuni sub cupola sa toate spectacolele şi manifestările culturale este „Imagine”.

babel fast 2019
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite