Bărbat cercetat după ce asistenţii sociali i-au găsit pe cei patru copii ai săi fără mâncare şi nespălaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO cronica-gaestiului.ro
FOTO cronica-gaestiului.ro

Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa au demarat anchete după ce s-a stabilit că un tată îşi ţine cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, fără mâncare şi nespălaţi. Trei dintre copii au fost daţi de urgenţă în grija statului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa, Dumitru Andrei, angajaţii Direcţiei au fost sesizaţi printr-un apel făcut la Telefonul Copilului că patru copii din comuna Petreşti, sat Ioneşti, sunt abuzaţi şi neglijaţi de tatăl lor. În urma evaluării, s-a luat decizia ca trei copii, cu vârste între 6 şi 10 ani, să fie plasaţi în sistem de urgenţă.

”Cel de-al patrulea copil, în vârstă de 12 ani, a rămas în grija tatălui. Este urmărit însă de autoritatea locală”, a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa.

Cei trei copii urmează să fie şi consiliaţi psihologic. Mama a plecat în urmă cu ceva timp, iar copilaşii au rămas în grija tatălui, care este căzut în patima băuturii. Toţi locuiesc într-o singură cameră, în mizerie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea, a precizat că IPJ Dâmboviţa s-a autosesizat, iar poliţiştii fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.

minori ionesti
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite