Baschet feminin. Victorie importantă pentru CSM Târgovişte, în disputa cu Olimpia Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschetbalistele Clubului Sportiv Municipal Târgovişte au reuşit o nouă victorie esenţială în lupta pentru ocuparea locului al treilea în Liga Naţională de Baschet Feminin. CSM Târgovişte s-a impus cu 69-61 (21-16, 14-22, 19-11, 15-12) acasă în faţa Olimpiei CSU Braşov, într-un meci din Grupa Roşie a Ligii Naţionale de baschet feminin.

A fost a 8-a victorie în campionat pentru dâmboviţence şi a 8-a înfrângere pentru braşovence. Cele două echipe rămân vecine de clasament, cu CSM Târgovişte pe trei, cu 23 de puncte, iar Olimpia CSU Braşov pe patru, la un punct în spate.

Contra fetelor de la Braşov, CS Municipal avea misiunea de a obţine victoria, iar la final spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor, jucătoarele şi antrenorii au sărbătorit un rezultat bun.  

În prima jumătate a partidei din această seară, cele două rivale şi-au împărţit „avantajul” pe sferturi, însă la intrarea la cabine ardelencele aveau un uşor avans. 

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte jocuri cu miză, fetele noastre au reuşit să respecte sarcinile trasate de Cătălin Tănase, iar la final să obţină victoria esenţială în cursa pentru locul al treilea. 

În a doua parte a confruntării, dâmboviţencele au izbutit să recupereze diferenţa şi să treacă în avantaj, iar la ultima sirenă să câştige.

Cea mai importantă marcatoare a Târgoviştei a fost americanca Monique Coker, autoare a 17 puncte, însă întreaga echipă a luptat admirabil pentru acest succes esenţial în Liga Naţională de Baschet Feminin

Casetă tehnică

CS Municipal Târgovişte – CSTBv Olimpia Braşov 69-61 (21-16, 14-22, 19-11, 15-12)

Târgovişte: L. Vaida 14p, L. Toma 1p, T. Kilin 9p, A. Stoenescu 14p, P. Poole 14p, M. Coker 17p. Au mai jucat: N. Ghiţă, C. Popescu.

Antrenor: Cătălin Tănase

Braşov: F. Ferenczi 14p, B. Pesovic 8p, A. Al Ash Hab 9p, A. Podar 16, K. Arsenic 9p. A mai jucat: R. Szmutku.

Antrenor: Dan Calancea 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite