Căruţă spulberată de un poliţist. O persoană a murit, iar alta a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a murit şi alta a fost rănită, marţi, în localitatea dâmboviţeană Gura Foii, după ce căruţa în care se aflau a fost spulberată de o maşină condusă de un poliţist din Dâmboviţa.

IPJ Dâmboviţa a precizat că accidentul s-a produs pe DN 7, pe raza localităţii Gura Foii. O maşină a lovit o căruţă în care se aflau două persoane care, în urma impactului, au fost rănite şi transportate la spital. Câteva ore mai târziu, una dintre victime a murit.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un conducator auto, în timp ce conducea un autoturism, în interiorul localităţii Gura Foii, din direcţia Bucureşti către Piteşti, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de un atelaj hipo, neînregistrat şi neechipat corespunzător, condus de un barbat de 53 de ani, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dâmbăviţa.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

„Totodată, conducerea Inspectoratului de Politie Judeţean Dâmboviţa a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern şi dispunerea de măsuri legale”, au adăugat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Şoferul cercetat este poliţist, încadrat la un post de poliţie rurală din Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite