Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Câţi bani a pierdut Dâmboviţa în urma disputei cu Prahova. Miza: monumentele naturii Babele şi Sfinxul

3
24 Mar 2014 09:26:38
Autor: Corina Slămnoiu
Arh. Dumitru Barbu: “Eu cred că cineva pune piedici în dezvoltarea turismului în Dâmboviţa, care are un potenţial enorm”
Arh. Dumitru Barbu: “Eu cred că cineva pune piedici în dezvoltarea turismului în Dâmboviţa, care are un potenţial enorm”

Guvernul României s-a dovedit a fi incapabil să gestioneze o problemă de grăniţuire între două judeţe care îşi dispută de ani de zile două dintre cele mai importante monumente ale naturii din România: Babele şi Sfinxul. În tot acest timp, investitorii cu putere financiară vin şi pleacă, pentru că nu ştiu al cui este terenul.

Fără un raspuns clar din partea Guvernului României, investitorii fug de Platoul Babele. Cel mai concret exemplu este al unui neamţ, care ar fi investit 200 de milioane de euro într-un centru de sporturi de iarna, ecologic. 
 
„A fost oprit în promovarea documentatiei de acest litigiu. Vroia sa construiasca hoteluri, moteluri, cu destinaţii atât pentru sanatate, cât si sportive. Pe 6 hectare ar fi urmat să investească în jur de 200 de milioane de euro. Omul s-a retras, pentru ca nu avea garanţia asupra proprietăţii terenului“, a declarat pentru “Adevărul”, Dumitru Barbu, arhitectul judeţului Dâmboviţa.
 
Actul prin care Dâmboviţa poate câştiga
 
Disputa pe grăniţuirea din zona platoului Munţilor Bucegi, zona Babele – Sinfxul continuă să nască dispute aprinse la nivelul conducerilor celor două judeţe vecine, Dâmboviţa şi Prahova. Ambele îşi atribuie monumentele naturii, însă, până acum, doar Dâmboviţa a reuşit să scoată în faţă un document care îi dă dreptate. Vorbim de un act de delimitare, întocmit în anii 70-80, semnat de cele Oficiile de Cadastru din Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Argeş, care atestă că cele două monumente ale naturii sunt pe teritoriul judeţului Dâmboviţa.
 
Disputa datează de 15 ani însă singurul răspuns clar în această chestiune îl poate da doar Guvernul României, prin legea de împărţire teritorială a României, pentru că instanţele de judecată nu au competenţe în delimitarea teritorială. 
 
Zona montană din Dâmboviţa, mină de aur
 
Conflictul pare să aibă la bază şi o motivaţie financiară, de vreme ce 52% din suprafaţa Munţilor Bucegi sunt în judeţul Dâmboviţa. Studiile de fazabilitate făcute de specialişti, de-a lungul anilor, au arătat că pantele cele mai propice din ţară pentru amenajarea de pârtii de schi şi alte construcţii sportive sunt în Dâmboviţa. De altfel, CJ Dâmboviţa promovează construcţia a două pârtii: Cocora – Paina şi Cocora – Peştera. Sunt pârtii cu diferenţe de altitudine de 600-700 de metri, cu lungime de 2 kilometri, sunt propice pentru sporturi de iarnă, unde se poate face slalom special şi slalom uriaş.
 
Babele şi Sfinxul
 
Se spune că sunt locuri în lume în care prinzi forţe, te energizezi şi devi alt om. Unul dintre ele, este Platoul Babele, cu Babele şi Sfinxul. Nu poţi să spui că eşti român dacă nu ai urcat cel puţin o dată la Babe si Sfinx. Se spune că Sfinxul este reprezentarea unei divinităţi, expresie supremă de putere şi demnitate. Asemanarea Sfinxului din Bucegi cu Marele Sfinx egiptean de la Gizeh este un motiv în plus să ajungeţi acolo. Babele au fost supranumite „Altarele ciclopice din Caraiman”, semeţe, ele sunt parcă, modelate de nişte maini gigante.
 
Într-o săptămână plină, Platoul Babele “geme” de peste 10.000 de turişti, care pot urca atât pe DJ 713 dinspre DN 71:  Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Cabana Babele -  Cabana Piatra Arsă, cât şi cu telecabina de la Buşteni.
 
PE ACEEAŞI TEMĂ:
 
EXCLUSIV Dâmboviţa sau Prahova? Cui aparţin, de fapt, Babele şi Sfinxul?
 
Comentarii aprinse legate de apartenenţa Sfinxului şi a Babelor: „Să ia fiecare câte o juma' de Sfinx şi ceva jumătăţi de Babe”
 
VIDEO Cum arată TransBucegi, drumul care ajunge la Babele şi Sfinxul, minunăţiile Dâmboviţei
 
Drumul Babelor sparge rezervaţia. Bariera care oprea accesul necontrolat spre Sfinx a fost vandalizată
 
„Piramida Energetică” a Sfinxului: fenomenul rar a adunat zeci de curioşi pe platoul Bucegi
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

24.03.2014, 09:46:12

Imi explica si mie cum ar fi putut fi "ecologic" un complex turistic pe 6 hectare, in mijlocul unui parc national??? Platoul Babele, zona Pestera si toti muntii din jur fac parte din Parcul National Bucegi. O parte din zona aceea in care neamtul si alti hrapareti au vrut sa faca statiuni, partii si alte chestii se afla sub statutul de "zona de protectie integrala". Asa ca articolul ar fi trebuit sa se intituleze Cati bani din spagi pentru constructii ilegale in rezervatie a pierdut Judetul Dambovita...

+3 (3 voturi)
t mihai
24.03.2014, 14:37:44

Care este legatura dintre suprafata si complex, cand nici nu ai habar de suprafata complexului propriu zis ? "Ecologia" se refera probabil la modul de a consuma (si produce) energia necesara functionarii: apa (recuperarea celei de ploaie, reciclarea ei), electricitate (de origine eoliana sau solara), etc. Ar mai fi desigur si alte numeroase aspecte precum reteau de canalizare a apelor uzate ( daca este cazul). Dar când te ascunzi în spatele unui fara nume, e usor sa dai cu bâta, mai ales când dintr-un parc Natural http://www.bucegipark.ro/ faci unul National :)))

4.04.2014, 18:02:22

Fara nume sunt pentru ca ma logez cu singurul facebook la care am acces (eu nu am pagina personala). Mai departe, nu te inteleg - dai linkul parcului (lucrezi oare la administratie, de ii faci reclama?), dar nu stii unde e parcul... Pai toata zona vizata face parte din rezervatie. Zona de granita, cea disputata, unde ar fi construit namtul, e de jur imprejurul cabanei Babele. E imposibil sa contruiesti ceva acolo, fara sa atingi zonele de protectie, macar cu o sosea de acces. Vad ca esti in grupul anti frack. Halal ecologist mai esti - esti impotriva exploatarea gazelor de sist, dar ti s-ar parea cool un complex turistic pe creasta Bucegilor...