Aceştia sunt acuzaţi de lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, furt în scop de folosinţă şi lovire sau alte violenţe şi au fost prezentaţi în faţa instanţei, la judecătoria Târgovişte.
Atacatorii au vârste cuprinse intre 16 şi 45 de ani şi până acum niciunul nu avea cazier. Victimele au 19 şi 20 de ani şi sunt din localitatea Bărbuleţu, din Dâmboviţa.
Cei doi au abordat, prin intermediul unei reţele de socializare, o adolescentă, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale.
Numai că în loc de o fată, la destinaţie i-au aşteptat cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 si 45 de ani, care i-au luat pe cei doi tineri şi i-au închis într-un apartament unde i-au bătut, i-au suspus la gesturi umilitoare, înregistrându-i video cu un telefon mobil, sub ameninţarea că vor divulga imaginile pe internet dacă nu primesc 20.000 de lei.
„De asemenea, bănuiţii ar fi sustras de la victime un card bancar şi cheile unui autoturism pe care l-ar fi condus pentru a se deplasa la un ATM în vederea retragerii de bani. Autoturismul ar fi fost condus, în municipiul Târgovişte, de către unul dintre bănuiţi, în vârstă de 21 de ani, care nu poseda permis de conducere”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
După ore întregi de chin, unul dintre băieţi a reuşit să iasă din apartament sub pretextul că va aduce banii de la sora sa, însă s-a dus direct la Poliţie.

Poliţia a mers imediat la locaţia indicată şi i-au prins pe agresori. Cei cinci sunt acuzaţi de lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, furt în scop de folosinţă şi lovire sau alte violenţe.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
OK, si care sunt "caznele ingrozitoare"? I-au batut, cum zice-o vorba de origine greu de precizat "cu sapca uda pe buricu' gol"? Informatiile din articol arunca o lumina extrem de ciudata asupra a ce se foloseste prin zona pe post de Politie. La ce experienta aveau "sechestrantii" trebuiau pana acum sa aiba cazier de-un deget grosime, fiecare. Or fi cotizat gospodareste la "organ" din ce-a strans fata inainte de-a decide ei sa-si diversifice activitatea.