Ce a păţit directorul unui liceu din Dâmboviţa, acuzat de falsificarea a zeci de foi matricole VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
perchezitii titu foi matricole

Oamenii legii din Dâmboviţa au făcut, zilele trecute, 20 de percheziţii, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Mai exact, operaţiunea se pare că ar fi fost condusă de directorul liceului I.C. Visarion din Titu.

„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că directorul unei unităţi de învăţământ din oraşul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea şi ar fi folosit 24 de foi matricole aparţinând unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Argeş şi municipiului Bucureşti, atestând în mod nereal că ar fi urmat cursurile unor unităţi de învăţământ”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Totodată, în baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învăţământ.

Poliţiştii vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediile unităţii de poliţie, pentru audieri. 

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, fapte prevăzute de Codul Penal.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a celor bănuiţi.

Târgovişte

Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite