Ce trebuie să facă absolvenţii pentru a fi înregistraţi în baza de date a AJOFM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă  prin AJOFM Dâmboviţa informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie gratuit, în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

„Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, absolvenţii instituţiilor de învăţământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum şi de facilităţi financiare”, se arată într-un comunicat al AJOFM Dâmboviţa.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţa AJOFM Dâmboviţa ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:

• actul de identitate, în original şi copie;

•certificatul de naştere în original şI copie;

• actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;

• adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

„Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naţionale conform căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”, se mai arată în docuement.

Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidenţele agenţiei în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ. 

Detalii suplimentare se pot obţine:

-site: www.anofm.ro;

-sediul AJOFM Dâmboviţa – Târgovişte, str. T. Vladimirescu, nr.1A.;

-telefon 0245/615932.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite