Cel mai mare parc din Târgovişte va avea un orăşel al copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În locul de distracţie pentru copii se vor regăsi figurine în mărime naturală reprezentându-i pe Mickey Mouse, Pluto şi Donald
În locul de distracţie pentru copii se vor regăsi figurine în mărime naturală reprezentându-i pe Mickey Mouse, Pluto şi Donald

Parcul Chindiei din Târgovişte a fost pregătit pentru sezonul cald. Pe lângă "primenirile" de rigoare (vopsit bănci, schimbat coşuri de gunoiu şi stâlpi de iluminat), autorităţile s-au gândit şi la cei mici, pentru care vor să construiască un orăşel numai al lor.

În buget nu s-au prevăzut sumele necesare, însă este vorba de o investiţie mai mult de efect. În locul de distracţie pentru copii se vor regăsi figurine în mărime naturală reprezentându-i pe Mickey Mouse, Pluto şi Donald.

„La Primăria Târgovişte există o echipă care lucrează foarte bine. Parcul va fi modernizat de la an la an, aşa cum am promis. Am schimbat toţi stâlpii de iluminat, am schimbat ghivecele şi coşurile de gunoi. Vom începe şi la ponton lucrările, pentru că avem hidrobiciclete noi şi bărci noi. Mai mult, intenţionăm ca lângă platoul de la Brotăcei să creăm şi alte puncte de atracţie. Mă refer la un orăşel al copiilor, cu nişte figurine la mărime naturală, cum ar fi Mickey Mouse, Pluto sau Donald, să creăm un centru de atracţie pentru copii, în acea zonă”, a declarat Dănuţ Badea, directorul Direcţiei de Salubritate.

Un arab s-a interesat, la un moment dat, de refacerea restaurantului. Este vorba de Mansour Ahmad care prin Al Adya Restaurant SRL Lunguleţu, ar fi închiriat pe 5 ani localul fostului restaurant, din care au mai rămas doar ziduri insalubre, de la proprietarul Romarta SA. Planul nu a fost însă dus până la capăt, aşa că zona a fost din nou abandonată.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite