Cercetare amplă despre tehnologia pietrei în Paleolitic, la Curtea Domnească din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul are o valoare de 93.750 euro. FOTO: CJ Dâmboviţa
Proiectul are o valoare de 93.750 euro. FOTO: CJ Dâmboviţa

Un proiect iniţiat de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte se numără printre câştigătoarele competiţiei organizate de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Curtea Domnească a câştigat recent un proiect finanţat UEFISCDI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în cadrul competiţiei Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE), Programul 1 - Dezvoltarea sistemului naţional de CD, subprogramul I1. Proiectul a obţinut 97,6 puncte, clasându-se astfel pe locul 4 într-o competiţie strânsă.

Proiectul are o valoare de 93.750 euro şi poartă denumirea: „Tehnologia litică în Paleoliticul mijlociu şi superior din regiunea carpatică a României: adaptarea comportamentului tehnic la mediul montan”.

Specialiştii propun o abordare nouă a ansamblurilor litice din Paleolitic, descoperite în situri din regiunea carpatică a României, prin înţelegerea răspunsului adaptiv al comunităţilor umane în raport cu paleomediul. 

„Studiul care face obiectul proiectului implică un demers tehno-funcţional diferit de analizele tipologice tradiţionale şi va include, în afară de identificarea secvenţelor operaţionale în realizarea ansamblurilor litice, analize ale urmelor de utilizare, folosind diferite tipuri de microscopie. Rezultatele analizei materialelor litice vor fi corelate cu cercetări asupra paleomediului, surselor de materii prime litice, exploatarea resurselor animale etc”, au preccizat autorităţile. 

Studierea adaptării unor populaţii diferite la mediul montan, cu locuiri desfăşurate pe un palier cronologic mare (între 60.000 şi 15.000 ani) poate oferi informaţii importante despre evoluţia comportamentului tehnic în Paleoliticul mijlociu şi superior din această zonă, spun specialiştii de la Curtea Domnească.

Durata proiectului este de 24 luni.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tezaur de pe vremea lui Mihai Viteazul, descoperit în Târgovişte în urma unor săpături arheologice

O nouă descoperire „de lux” la Curtea Domnească din Târgovişte. Cercetătorii au scos la lumină două farfurioare din faianţă decorativă

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite