Chindia Târgovişte, la cel mai important meci din sezonul regulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfruntarea cu Fortuna Câmpina, de la sfârşitul săptămânii, se anunţă pentru Chindia a fi cel mai greu meci din cadrul sezonului regulat. La prima vedere, aceasta poate reprezenta una dintre finalele care ar putea decide echipa care va reuşi accederea în Liga a 2-a, la finalul sezonului.

Contabilizarea unui rezultat pozitiv din acest derbi al seriei ar face din Chindia să-şi menţină un avantaj considerabil în faţa prahovenilor în faza play-off-ului. Cum au reuşit să iasă cu bine şi din duelurile cu SCM Argeşul Piteşti sau FC Zagon, conducerea tehnică a târgoviştenilor are încredere că se poate obţine un rezultat pe măsură şi în disputa cu noul lider al seriei. 

Silviu Dumitrescu apreciază că disputa cu Fortuna este una foarte grea pentru dâmboviţeni, dar în acelaşi timp, şi una care nu va fi imposibil de câştigat. Tehnicianul de pe „Eugen Popescu” consideră că avantajul principal al roş-albaştrilor în jocul cu prahovenii va fi terenul propriu.

„Aşa cum s-a văzut cu Zagon şi Piteşti nu are de ce să-mi fie frică de Fortuna. Ştiu că prahovenii formează o echipă redutabilă, dar nu imposibil de neînvins. Fortuna este o trupă solidă, care vine la Târgovişte să-şi vândă scump pielea. Am încredere în băieţi că pot face din nou un joc reuşit, care ne va permite să ne clasăm pe primul loc în ierarhia play-off-ului. Dacă batem Fortuna, vom ajunge să luăm o opţiune serioasă pentru urcarea în eşalonul secund. Principalul nostru atuu în faţa Fortunei va fi terenul propriu, unde am încredere în suporteri că ne vor susţine din toate punctele de vedere, aşa cum s-a văzut şi în deplasarea de la Piteşti”, a declarat Silviu Dumitrescu, pentru sportdambovitean.ro, cu trei zile înainte de marele derbi al seriei din C6. 

În meciul tur, înfruntarea dintre dâmboviţeni şi prahoveni s-a sfârşit printr-o remiză albă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite